Mihail Gorbaciov şi Ion Iliescu aparţin aceleiaşi generaţii politice, au împărtăşit visuri, mituri, iluzii proprii utopiei leniniste.
La ora actuală, cei doi foşti lideri simbolizează ipostaze extrem de diferite ale relaţiei cu moştenirile comunismului: primul s-a despărţit de lumea în care s-a format de o manieră sinceră şi irevocabilă, a permis şi a încurajat pluralismul. Al doilea a rămas legat prin fire vizibile şi invizibile de tradiţia exclusivistă, conspiraţionistă, ultracentralistă, antidemocratică şi intolerantă a bolşevismului. La 80 de ani, Mihail Gorbaciov are motive să fie mândru: în mare măsură graţie lui, un sistem ilegitim, inuman şi iraţional s-a prăbuşit fără a genera un război civil precum cel care a însângerat Iugoslavia post-titoistă.
Nimeni nu va putea contesta vreodată rolul decisiv jucat de Mihail Gorbaciov în grăbirea colapsului comunismului. Nu a fost, fireşte, condiţia suficientă, însă, în mod cert, a fost cea necesară. Ori, mai exact spus, una dintre acestea. Cum scria cândva Zbigniew Brzezinski, prezenţa unui ţar revizionist marxist la Kremlin a schimbat regulile jocului, a creat un nou prag de aşteptări, de speranţe, de posibilităţi. Mă refer la dublul înţeles al revizionismului: cel din perioada Internaţionalei a II-a, dar şi acela de după 1956, din Europa de Est, ilustrat de asemenea gânditori precum Leszek Kolakowski, Milovan Djilas, Agnes Heller, Gyorgy Markus, Krzystof Pomian, Karel Kosik, membrii grupului "Praxis" etc.
Pentru nostalgicii bolşevici, Gorbaciov a fost arhi-trădătorul, un renegat perfid şi periculos. Pentru naţionaliştii slavofili, a fost omul care a distrus Imperiul. Pentru naţiunile din statele satelizate de URSS şi din cele anexate, a fost cel care, fie că a dorit-o sau nu, a declanşat procesul autodeterminării lor. Pentru cei care cred în virtuţile societăţii civile, a fost politicianul care a pus capăt machiavelismului poliţienesc. Bolşevicii sunt incapabili de căinţă. Din acest punct de vedere, tocmai pentru că a dovedit că înţelege ce înseamnă penitenţa, Gorbaciov poate fi socotit un om politic care a rupt cu bolşevismul. Aici văd o diferenţă esenţială între el şi Ion Iliescu. Niciodată, sub nicio formă, Ion Iliescu nu şi-a asumat autocritic rolul său în represiunile antistudenţeşti din perioada 1956-1960 ori în acţiunile punitive din decembrie 1968. Se pot oferi şi alte exemple. Când am făcut cartea de dialoguri cu el ("Marele şoc", Ed. Enciclopedică, 2004), l-am întrebat dacă îşi aminteşte de acele momente. S-a eschivat, a parat "dialectic". L-am întrebat dacă ştia în epocă despre faptul că hidrocentrala de la Bicaz a fost construită cu munca forţată a deţinuţilor politici. A spus că nu. Când l-am întrebat dacă are unele regrete, a dat din umeri, parcă aş fi vorbit Esperanto.
Gorbaciov a comis erori monumentale, a deschis prea târziu şi prea puţin porţile sistemului în direcţia pieţei libere, a înţeles cu greu şi după multe ezitări că fără a stabili o alianţă principială cu forţele civic-liberale, proiectul său de umanizare a regimului nu avea şanse de izbândă. A subapreciat în chip dezastruos capacitatea de rezistenţă a unei nomenklaturi asediate, angoasate şi panicate. În istoria ascensiunii şi căderii comunismului în veacul al XX-lea, o istorie plină de iluzii, năluciri, entuziasme, crime, trădări, comploturi, minciuni, pasiuni febrile şi dezamăgiri nu mai puţin mistuitoare, Mihail Gorbaciov a simbolizat speranţa de schimbare la un ceas când sistemul părea incapabil să iasă dintr-o agonie cronică. Asemeni lui Alexander Dubcek, a crezut în "comunismul cu chip uman".
Motivat de raţiuni complexe, psihologice, politice şi morale, forţat de, dar şi forţând condiţiile istorice, Gorbaciov şi-a asumat destinul de gropar al bolşevismului, deci a făcut istorie. Din acest punct de vedere, efectul intervenţiei sale în istoria comunismului este opusul celei a unui Ion Iliescu. Gorbaciov, ca şi Imre Nagy ori Dubcek, a înţeles că fără pluralism nu poate fi vorba de emancipare umană. Ion Iliescu a fost şi rămâne un spirit ostil pluralismului (civic, politic, economic, social, cultural). Când a înţeles că sistemul nu poate fi salvat decât temporar prin violenţă, Gorbaciov a ales să nu recurgă la represiune. Vreau să fiu bine înţeles, nu-l idealizez pe acest fost prim-secretar de regiune de partid. Nu putem însă uita că având de ales între pluralism şi bolşevism, Gorbaciov a dovedit curajul şi onestitatea să se despartă nu doar de stalinism, ci şi de minciuna comunistă în ansamblul ei. În iunie 1990, Ion Iliescu a optat exact invers (a acceptat scrâşnind din dinţi alternanţa din 1996). Este vorba aici de prezenţa ori absenţa a ceea ce se cheamă inteligenţa morală şi capacitate de învăţare politică, elemente care îl disting pe omul politic veritabil de manipulatorii cinici şi de demagogii amorali.
O versiune lărgită a acestui articol va apărea în revista timişoreană "Orizont".
Recomandările noastre
