Ar trebui interzis total fumatul în locurile publice?

Ar trebui interzis total fumatul în locurile publice?

După ce, acum doi ani, s-a decis ca restaurantele să aibă spaţii separate pentru fumători, parlamentarii analizează în prezent o iniţiativă legislativă privind interzicerea totală a fumatului în locuri publice.

În timp ce autorităţile au decis, la 1 ianuarie 2009, ca în spaţiile publice închise fumatul să fie permis numai în camere exclusiv dedicate acestui scop, acum parlamentarii vor ca fumatul să fie intrezis complet în locurile publice. Potrivit legislaţiei în vigoare, în restaurante şi baruri, spaţiile pentru fumat  trebuie să reprezinte  maxim 50% din suprafaţa spaţiului alocat clienţilor şi este  obligatoriu să fie asigurată ventilarea şi izolarea lor de spaţiile pentru nefumători. Iar localurile cu o suprafaţă mai mică de 100 metri pătraţi pot alege să funcţioneze fie ca unităţi în care se fumează, fie ca unităţi în care nu se fumează. În realitate, în multe localuri spaţiile pentru fumători sunt separate doar printr-un paravan sau pur şi simplu sunt mese distincte, fără ca acestea să fie despărţite. Acum, parlamentarii analizeză o iniţiativă legislativă care prevede interzicerea completă a fumatului în restaurante, discoteci sau alt spaţiu public. Deputatul PSD Manuela Mitrea a depus o inițiativă legislativă prin care fumatul va fi interzis în baruri, restaurante, cluburi. Sunteţi de acord cu interzicerea totală a fumatului în spaţiile publice?