Fiecare contribuabil care vrea să vadă cum funcţionează sistemul poate completa şi transmite on-line la Fisc formularul 112 până pe 7 februarie.
Intraţi pe site-ul Fiscului, www.anaf.ro, şi daţi click chiar pe prima pagină pe "Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, D112". Apoi, alegeţi al treilea rând după titlul "Prezentare formular 112" şi apăsaţi pe "PDF inteligent".
Se va deschide declaraţia unică în variantă de test pe care o puteţi completa chiar acum şi, dacă aţi achiziţionat un certificat digital calificat, o puteţi chiar trimite către Fisc.
Însă va fi doar un test, deoarece instituţia nu va lua în considerare informaţiile care intră în sistem până luni, 7 februarie, ora 9.00 dimineaţa. "La încheierea perioadei de exersare, sistemul informatic va fi reiniţializat, respectiv vor fi şterse fişierele şi golite bazele de date create în perioada simulării", spun reprezentanţii Fiscului.
Însă după ce se dă startul la perioada de depunere, toţi contribuabilii activi care au salariaţi, circa 450.000-470.000, conform estimărilor oficialilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), vor trebui să completeze şi să transmită declaraţia la administraţia financiară până pe 25 februarie.
Instrucţiuni de completare
După ce completaţi datele de identificare ale angajatorului, trebuie să treceţi la cele ale angajaţilor. Acest formular "inteligent" generează automat valoarea contribuţiilor sociale după ce scrieţi salariul brut al salariatului. După validarea unui angajat se poate trece la următorul. Impozitul pe venitul din salarii trebuie completat separat. La final, daţi click pe "Validare" şi, dacă documentul a fost completat corect, veţi primi un mesaj de confirmare. În caz contrar, veţi găsi un fişier care vă va indica unde este eroarea.
Pentru depunerea declaraţi ei, prima opţiune este cea la ghişeu. În acest caz, fişierul XML care se generează automat după completarea declaraţiei 112 în format electronic se salvează pe un CD şi se prezintă la administraţia financiară însoţit de declaraţia semnată şi ştam pilată. Veţi putea depune la ghişeu acest formular doar până la jumătatea acestui an. Din iulie, depunerea on-line devine obligatorie.
A doua opţiune este transmiterea pe net. Pentru aceasta, contribuabilii au nevoie de un certificat digital cu care să poată semna documentele electronice. După ce îl semnează în locul indicat, îl pot transmite Fiscului.
Program prelungit la ghişeu
Până pe 1 februarie, cei trei emitenţi de certificate digitale, CertSign, DigiSign şi TransSped au înrolat 17.000 de certificate digitale calificate valabile pentru 70.000 de angajatori. Mihai Gogancea-Vătăşoiu a declarat ieri, la o conferinţă de presă, că din experienţa anilor anteriori, s-a constatat că 40% dintre contribuabili preferă depunerea în ultima zi.
Din acest motiv, pentru a evita aglomeraţia din ultimele două zile de depunere, pe 24 şi 25 februarie administraţiile financiare vor primi declaraţii între orele 8.00-20.00. De asemenea, alături de cele 424 unităţi ale Fiscului, vor accepta Declaraţia 112 şi alte 1.000 de ghişee ale Trezoreriei.
50 de euro este costul mediu pentru obţinerea unui certificat digital calificat care le permite firmelor să-şi depună declaraţiile on-line
"Rugăm contribuabilii să nu lase depunerea declaraţiei unice pentru ultima zi. Oricum, pe 24 şi 25 februarie, ghişeele Fiscului vor lucra în două schimburi.", MIHAI GOGANCEA VĂTĂŞOIU, vicepreşedinte ANAF
DEBIROCRATIZARE
Mai puţin timp în trafic şi la cozi
Declaraţia unică (Formular D112) a fost introdusă de autorităţi începând cu obligaţiile declarative ale lunii ianuarie 2011, pentru a reduce birocraţia din sistem. Declaraţia unică privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate cuprinde într-un singur formular informaţii pe care angajatorii persoane fizice şi juridice trebuiau să le declare la trei instituţii diferite.
"Declaraţia D112 are un conţinut similar cu cel al declaraţiilor ce se depuneau până acum, cuprinzând obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate", explică Fiscul. Astfel, chiar dacă implică nişte costuri mai mari pentru contribuabili, care trebuie să-şi cumpere certificate digitale calificate pentru a depune online formularul, va exista o economie de costuri (cu hârtia, benzina) şi de timp, având în vedere că, până acum trebuiau să facă drumuri la administraţia financiară, Casa de Pensii şi la Casa de Sănătate, spun oficialii ANAF.
Totuşi, unele informaţii privind concediile medicale vor trebui depuse în continuare la casele de sănătate. În lunile următoare, cei care optează încă pentru prezentarea la ghişeu vor putea depune formularul şi la alte instituţii agreate, în afara administraţiilor financiare, cum ar fi la casele de pensii.
Măsura are rolul de a evita aglomeraţia înainte de termenul de depunere. Din al doilea trimestru al acestui an, şi persoanele fizice autorizate vor putea depune această declaraţie unică, conform unei declaraţii făcute luna trecută de ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.