Băsescu l-a ridicat în picioare pe Păsat şi l-a pus să le ceară PDL-iştilor să-l dea pe mâna procurorilor
- Clarice Dinu
- 31 ianuarie 2011, 22:24
După ce PDL-iştii au făcut zid în parlament în jurul Monicăi Iacob Ridzi, preşedintele Traian Băsescu a vrut să se asigure că istoria nu se va repeta şi în cazul deputatului Dan Păsat pentru care procurorii DNA au cerut ok-ul Camerei pentru reţinerea şi arestarea sa preventivă. Totodată, şeful statului s-a arătat nemulţumit că "stelele" PDL stau ascunse şi nu ies să apere public partidul.
Potrivit unor surse participante la discuţii, şeful statului i-a cerut lui Dan Păsat să se ridice în picioare şi să le solicite colegilor de partid să voteze pentru cerererea procurorilor. Argumentul lui Băsescu a fost că fiecare dintre PDL-iştii care au probleme trebuie să le lămurească în justiţie, aşa cum a făcut-o şi el. Preşedintele le-a mai spus democrat-liberalilor că România a avut destule probleme în evaluările din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi nu trebuie să mai dea un semnal negativ cu o eventuală blocare în parlament a dosarelor. Fost liberal trecut în tabăra PDL, Dan Păsat este învinuit de DNA că în calitate de deputat a şantajat mai mulţi primari din Giurgiu pentru a-i determina să încheie contracte publice cu firme deţinute de el sau apropiaţi ai săi. Procurorii au cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea pentru reţinerea şi arestarea sa. Şeful statului, nemulţumit că "stelele" PDL nu apără partidul Şeful statului, susţin aceleaşi surse, s-a declarat nemulţumit şi de modul de comunicare al partidului, cerându-le "vedetelor", inclusiv celor care au plecat din guvern, să mai iasă şi ele public şi să apere PDL-ul. "Stelele partidului stau ascunse. Din ce-am văzut, partidul e apărat doar de Vişan (deputatul PDL Gelu Vişan - n.r.)", ar fi spus şeful statului. Pe de altă parte, Băsescu le-a cerut parlamentarilor PDL să rezolve rapid problema CSM, după decizia Curţii Constituţionale care a invalidat hotărârea Senatului privind numirea noilor membri. Şeful statului a comentat, în context, că de prea multe ori magistraţii îşi fac propriile legi. Boc: Discuţiile au fost foarte pragmatice Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit luni seară cu senatorii şi deputaţii PDL. Şeful statului a venit să discute cu parlamentarii la invitaţia şefei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. La întâlnirea, la care a participat şi premierul Emil Boc, au fost discutate priorităţile puterii pentru sesiunea parlamentară care începe mâine. Şeful guvernului a apreciat, la finalul întrevederii, că discuţiile au fost foarte pragmatice. Referindu-se la cazul Păsat, Emil Boc a spus că parlamentul nu trebuie să fie o barieră în calea justiţiei. "În consecinţă, PDL va susţine acest demers în perioada următoare. E nevoie să înţelegem că acolo e vot secret, iar dacă celelalte partide politice nu abordează în aceeaşi manieră deschisă problema că justiţia nu trebuie să fie împiedicată dosarele trebuie să meargă mai departe... Noi nu spunem că x sau y este vinovat sau nu, spunem doar că justiţia trebuie să aibă ultimul cuvânt. Parlamentul, din nefericire, a fost în foarte multe situaţii o barieră în calea justiţiei ca aceasta să-şi spună ultimul cuvânt", a spus Boc. Pe de altă parte, el a adăugat că una dintre priorităţile pentru următoarea perioadă este revizuirea Constituţiei în sensul decis la referendum, parlament unicameral şi un număr de 300 de parlamentari.Un alt subiect abordat a fost cel referitor la modificarea legislaţiei muncii, a mai spus Boc. Prima problemă de rezolvat de PDL la început de sesiune este plasarea independenţilor în funcţii în Birourile Permanente, astfel încât coaliţia de guvernare să aibă majoritatea şi la acest nivel. După acest pas, democrat-liberalii caută să treacă rapid prin parlament o serie de legi cum ar fi legea electorală, care să prevadă alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, sau Codul munci . De asemenea, pe ordinea de zi este şi rezolvarea problemei CSM după ce Curtea Constituţională a invalidat hotărârea Senatului privind numirea noilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. O altă prioritate este blocarea în camera superioară a legii educaţiei în varianta opoziţiei.