Dacă treci pe la Universitate, lângă buticul de la coloanele fostului magazin Romarta, imposibil să nu te împiedici de femeia rămasă fără casă care şi-a făcut culcuşul pe nişte cartoane.
I-au rămas câteva sacoşe de zdrenţe murdare şi câinele. O corcitură alb cu negru, pe care o cară peste tot cu ea.
O fi nebună, cum zice un prieten de-al meu. Dar cât de sănătoşi au fost miile de bucureşteni care în epoca demolărilor ceauşiste au preferat să-şi ia cu ei la bloc cazanul de ţuică decât câinii pe care îi aveau de mulţi ani în curţi.
Fără a intra în discuţia despre sifonarea banilor publici, uşor mai e acum să scoţi ţap ispăşitor autorităţile care dormeau în timp ce câinii nu pierdeau timpul coţăindu-se la fiecare colţ de bloc.
La fel de uşor cum ţi-ai manifestat iubirea faţă de animale fugărindu-i pe hingherii trimişi de Băsescu la vânătoare de câini pe străzile Capitalei, înjurându-l, ca din gură de şarpe, pe prefectul Atănăsoaei care a propus soluţia eutansierii şi când ai umplut forumurile plângând de mila maidanezilor sufocaţi de zăpadă la adăpostul de la Glina.
Nu poţi avansa la gradul de iubitor de animale doar pentru că, în drum spre serviciu, ai aruncat câteva oase câinilor din staţia de autobuz. Şi nici dacă ridici la rang de axiomă că mai mult rău le faci dacă îi ţii închişi într-un apartament la bloc. O problemă, pentru că maidanezii sunt într-adevăr o problemă, îşi poate găsi rezolvarea prin implicarea şi asumarea responsabilităţii fiecăruia în parte. Pe lângă strategiile autorităţilor - care până acum au cam lipsit - adopţia este o soluţie.
Ceea ce i s-a întâmplat femeii în curtea ADP sector 5, puţin contează dacă venită sau nu la furat de fier vechi, este o tragedie. O tragedie însă de a cărei responsabilitate nimeni nu poate fi absolvit. Şi se va repeta atâta vreme cât o să ne aducem aminte că iubim animalele, la fel cum ne aducem aminte că-l iubim pe Dumnezeu, dând acatiste pentru a câştiga la loto.
Recomandările noastre
