Ştiţi care e partea cea mai bună, dacă nu singura, a tuturor lucrurilor care astăzi ne despart, ne înveninează, ne fac să ne urâm şi ne pun stigmatul de cetăţeni ai unei Românii divizate profund? Că se vor încheia.

Ce ni se pare azi, din punct de vedere politic, intolerabil, greşit, de nesuportat, musai să fie denunţat fără zăbavă, mâine va părea un fleac. Mai mult, ce ne dezbină acum, nu peste multă vreme poate chiar ne va uni.

Nu ne-am făcut înţelepţi peste noapte prorocind sfârşitul uneia dintre crizele care domină societatea noastră în prezent. Ci doar constatăm că a fost nevoie să treacă douăzeci de ani şi să dispară un om, golanul ante şi postmortem Cristi Paţurcă, pentru a deveni conştienţi că împăcarea e posibilă. Înainte să se prăpădească, omul care a nemurit "Imnul golanilor" în zona liberă de neocomunism a povestit cum s-a întâlnit cu cel despre care cântase.

La moartea lui Păunescu, Iliescu l-a luat în braţe pe Paţurcă zicându-i că, deşi fusese făcut criminal şi animal, îi plăceau cântecele lui Cristi, pentru ca acesta să-i transmită ulterior mesajul "Ioane, te-am iertat, dar nu uit!". Iar la aflarea tristei veşti despre moartea golanului, activistul din cântec le-a confirmat ziariştilor care l-au sunat că nu-i purta pică lui Paţurcă: "Ne mai vedeam pe la diverse co memorări. În ciuda cântecelor sale, ne vorbeam şi eu chiar l-am apreciat".

În urmă cu două decenii, am fi calificat asemenea gesturi de complezenţă drept trădare. Pact cu diavolul. În prezent, ne par fireşti. Ţin de o Românie normală, identificabilă momentan mai mult în aspiraţii decât în realitate.

E acea ţară în care ne încăpăţânăm să credem că ne vom plăti taxele cândva, unde doar ura ţine puţin, nu şi ceea ce e făcut temeinic, de la legi la asfaltări. Unde "merge şi-aşa" ori "mai dă-i în mă-sa, că nici ei nu sunt mai breji" nu sunt comandamente naţionale, iar politicienii sunt parteneri "fair-play" ai aceluiaşi joc politic, nu vrăjmaşi care i-ar dori anihilaţi pe ceilalţi.

Dacă s-a împăcat golanul cu activistul, fie-ne îngăduit să credem că şi Traian Băsescu se va îmbrăţişa într-o bună zi cu Mircea Badea, spunându-i "Mircică, îmi pare rău că nu mai eşti pe sticlă, că-mi luam porţia de râs seară de seară". Iar băiatul din Titan, ajuns în sfârşit la maturitatea de a nu se mai face de ocară polemizând cu camera de luat vederi, săi zică "noi să fim sănătoşi, nea Traiane, că şi matale mi le ridicai la fileu!".

Cândva, Traian Băsescu n-o să ne mai impute că picăm toţi la examenul de stat. Nu va mai taxa "ostilitatea formidabilă a tru sturilor media într-o si tuaţie extrem de grea pentru fiecare român", cu aerul că regretă un pic faptul că nu trăim în ţara partenerilor noştri de pe Columna lui Traian, acolo unde cel ce deţine trei televiziuni particulare şi controlează alte trei staţii de stat e una şi aceeaşi persoană. Nu va mai reproşa că reforma educaţiei e susţinută sporadic şi printre dinţi de câinii de pază ai democraţiei. Deşi poate n-or fi toţi rău-inten ţiona ţi, ci doar conştienţi că la noi legile sunt perisabile şi ajung să fie schimbate nu doar la modificarea majorităţii parlamentare, ci chiar prin aplicarea normelor metodologice de către funcţionarii eterni ai unui stat ce are ca unitate de măsură a performanţei birocratizarea.

Oricât ar suna de ridicol acum, va veni şi ziua în care Băsescu nu va mai evalua ori reevalua de la actuala tribună, şi nici contestatarii săi din prezent nu-l vor mai face acarul Păun pentru orice s-a întâmplat în perioada în care a condus ţara.

Într-un fel sau altul, Băsescu va ajunge ca Iliescu azi, un om acceptat de partea de societate care l-a urât. Poate nu va deveni chiar musafirul lui Crin Antonescu - adică să-l viziteze în studioul în care Gâdea mai are un pic şi îi pregăteşte halatul şi pâslarii, să se simtă omul ca acasă la Antena 3 -, însă e de aşteptat să aibă o relaţie normală cu liberalul ori ce va mai fi pe atunci politicianul. Ştiţi însă care va fi partea proastă când un Băsescu la vârsta pensiei va avea o relaţie amicală cu cei care l-au huiduit şi dacă ploua? Că atunci vom găsi alte şi alte motive pentru a ne urî reciproc.

Noi pretexte de separare şi de întors spatele celuilalt. În acea zi, s-ar putea să înţelegem că, de fapt, nu Ion Iliescu sau Traian Băsescu ne-au dezbinat atât de grav şi pe perioade atât de lungi. E posibil să descoperim atunci că, până când ne va interesa mai mult ce fac ceilalţi decât ceea ce facem noi, nu vom înceta să spunem lumii că românii nu se simt confortabil în compania lor.