Clinchetul monedelor străine sună rău pentru rata la bancă

Clinchetul monedelor străine sună rău pentru rata la bancă

Depreciere - acesta este cuvântul care a caracterizat leul în ultimele 12 luni. Acest trend ar putea să continue, fapt care se va simţi destul de dur în cazul creditelor luate în valută.

Ratele creditelor ar putea fi mai greu de suportat în decursul acestui an. Asta deoarece moneda europeană are toate şansele să mai câştige teren în faţa leului, după cum arată previziunile bancherilor de la Saxo Bank. Estimările făcute de şeful pe strategii de capital Saxo Bank, Christian Blaabjerg, arată că euro va ajunge la o rată de schimb de 4,15 lei.

Însă până să ajungă la aceste valori, euro ar urma să se aprecieze cu 25 de bani, până la 4,4 lei. În aceste condiţii, dacă am calcula o rata bancară de 500 de euro la un curs de 4,3 lei (cursul recent) aceasta ar valora 2.150 de lei. În schimb, dacă euro ar ajunge la 4,15 lei, şi rata ar scădea cu 75 de lei, până la 2.075 lei.

"Cu toate acestea, inflaţia în creştere este un motiv de îngrijorare, ca şi riscurile legate de speculaţiile valutare. Euro ar putea ajunge la valoarea de 4,4 lei, pentru că asistăm la deprecierea monedei europene, iar România exportă 70% în UE", a mai declarat Christian Blaabjerg. În aceste condiţii, rata de 500 de euro ar putea urca de la 2.150 de lei la 2.200 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Semne proaste şi pentru alte monede

Adevărul este că nici evoluţiile celorlalte monede în care românii au credite nu au fost tocmai în avantajul clienţilor băncilor. Ba din contră, pe lângă salariile tăiate de anul trecut, cei care au credite în dolari sau franci elveţieni au mai încasat o lovitură din partea cursului de schimb.

În cazul celor care au împrumuturi în franci elveţieni, ratele au crescut pe durata ultimului an cu aproape 20%, după ce francul s-a apreciat de la 2,85 lei/CHF la 3,4 lei/CHF. Acest scenariu este plauzibil numai în cazul în care băncile nu au majorat ratele şi "din cauza crizei şi a altor evenimente nefavorabile", pentru care au trebuit să ia măsuri.

Yenul japonez dă cea mai grea lovitură

Deşi sunt destul de rare, creditele în yeni japonezi sunt cele care au suferit cele mai mari modificări în dezavantajul clienţilor. Dacă la începutul anului trecut 100 de yeni japonezi se vindeau cu 3,15 lei, ieri valoarea lor era de 3,95 lei. În acest caz, moneda naţională a înregistrat o depreciere de peste 25%. În cazul unei rate de 50.000 de yeni, aceasta ar avea o creştere de 400 de lei, de la 1.575 de lei, sumă deloc de neglijat.

Evoluţia acestei monede le-ar putea da şi mai tare de furcă debitorilor. "Yenul japonez este considerat un «safe heaven», iar dacă pieţele vor considera că se apropie o nouă criză, vor cumpăra yenul japonez. De asemenea, vor cumpăra dolarul american şi CHF", a declarat, pentru EVZ, şeful pe strategii de capital. Acest fapt va duce la o depreciere a monedei naţionale în faţa acestor valute.

Dolarul este cel care a avut cel mai lin traseu în ultimele 12 luni. Dintre cele trei valute analizate, dolarul s-a apreciat în raport cu leul cu puţin peste 10%.

"Inflaţia în creştere este un motiv de îngrijorare, ca şi riscurile legate de speculaţiile valutare. Euro ar putea ajunge la valoarea de 4,40 lei pentru că asistăm la aprecierea monedei europene." CHRISTIAN BLAABJERG, şeful strategiilor de capital la Saxo Bank

25% este creşterea pe care a înregistrat-o în valoare yenul japonez în comparaţie cu leul românesc, pe parcursul ultimelor 12 luni