Procurorul Claudiu Dumitrescu, candidat la şefia DNA: "Nu trebuie să existe niciun control parlamentar în principal asupra justiţiei"

Procurorul Claudiu Dumitrescu, candidat la şefia DNA: "Nu trebuie să existe niciun control parlamentar în principal asupra justiţiei"

Şeful Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF), Claudiu Dumitrescu, unul dintre candidaţii înscrişi la şefia DNA, a declarat, astăzi, după susţinerea interviului la Ministerul Justiţiei (MJ), că, în opinia sa, cea mai urgentă prioritate în legătură cu această instituţie este că trebuie dezvoltate alte direcţii de acţiune şi reanalizată competenţa acesteia.

'Este o competenţă foarte largă care nu vizează numai dosarele de corupţie şi fraudă majoră. Sunt date în competenţa Direcţiei la momentul actual şi infracţiuni contra patrimoniului şi foarte multe infracţiuni de abuz în serviciu, infracţiuni de contrabandă şi evaziune fiscală care intră şi în competenţa DIICOT şi parchetelor locale', a afirmat Claudiu Dumitrescu. El a spus că în actualul context la DNA este nevoie şi de mai mulţi procurori, deoarece volumul de dosare este uriaş, un procuror având în medie în lucru 54 de dosare. "Îmbunătăţirea activităţii DNA şi a procurorilor" 'Este enorm pentru un procuror, nici nu poate să ducă un astfel de volum de activitate. Trebuie lucrat ori la competenţă ori să dezvolte schema de personal în aşa fel încât să degreveze de anumite activităţi şi dosare procurorii', a susţinut şeful DLAF. Claudiu Dumitrescu a spus că nu au fost întrebări delicate din partea ministrului sau celor din comisie, ci acestea au ţinut strict de coordonarea şi conducerea DNA. El a afirmat că a transmis toate aceste lucruri membrilor Comisiei care nu au comentat, ci doar şi-au notat ce a spus, urmând ca la final să ia o decizie. Printre priorităţile lui, el a mai nominalizat îmbunătăţirea activităţii DNA şi a procurorilor, acest lucru ţinând şi de independenţa magistraţilor şi de modul în care vor fi soluţionate dosarele de urmărire penală. "Activitatea DNA a fost de-a lungul timpului una excepţională" El a explicat că atunci când a vorbit de îmbunătăţirea activităţii DNA s-a referit în special la operativitate. 'Indicele de operativitate a urmăririi penale este foarte scăzut în primul rând datorită volumului mare de activitate şi grevării procurorilor cu tot felul de probleme administrative care nu ţin de activitatea de urmărire penală. (...) Activitatea DNA a fost de-a lungul timpului una excepţională şi a fost recunoscută ca atare, însă se pot aduce îmbunătăţiri în orice plan al activităţii DNA', a mai susţinut Claudiu Dumitrescu. Despre un eventual control parlamentar asupra parchetelor, şeful DLAF a exclus acest lucru. 'Nu trebuie să existe niciun control parlamentar în principal asupra justiţiei cu atât mai mult asupra procurorilor în ceea ce priveşte soluţiile pe care le dispun.Procurorii sunt independenţi şi răspund pentru soluţiile pe care le adoptă', a mai precizat el, excluzând, totodată, şi posibilitatea ca procurorii să fie audiaţi în faţa unei comisii parlamentare.  "Nu ai cum să chemi un procuror să stea de vorbă cu o comisie parlamentară" El a admis însă că în eventualitatea în care se presupune că există o problemă sistemică majoră, Parlamentul poate înfiinţa o comisie şi poate chema pe ministrul Justiţiei şi eventual pe procurorul general să discute acele aspecte, iar în cazul identificării unor disfuncţionalităţi ar trebui ca CSM să poată lua măsuri necesare împreună cu MJ. 'Nu ai cum să chemi un procuror să stea de vorbă cu o comisie parlamentară pentru o soluţie dispusă într-un dosar. Este independent, iar soluţia poate fi cenzurată de instanţă de un control judiciar sau de procurorul-şef ierarhic în cazul în care este nelegală', a mai subliniat Dumitrescu.

Ne puteți urmări și pe Google News