Lapte ieftin la uger, scump la raft

Lapte ieftin la uger, scump la raft

Fermierii români vând laptele la limita de jos a preţului. În magazin, consumatorul nu simte nimic

Fermierii români primesc al doilea cel mai mic preţ pentru lapte din Europa, doar lituanienii ne mai întrec. Potrivit datelor institutului european de statistică Eurostat, în luna mai, preţul de livrare era în medie de 25,5 eurocenţi/litru (1,1 - 1,2 lei), în uşoară scădere faţă de 2011, comparativ cu o medie de 31,3 eurocenţi/ litru în UE. La raft, însă, preţul care trebuie plătit de consumator este cu mult mai mare, mai ales că pe filieră intervin mai mulţi jucători. "Preţul la lapte este mai mic decât în urmă cu trei ani, chiar dacă la furaje s-a dublat", se plânge Gheorghe Dume, un fermier din judeţul Călăraşi, care deţine circa 400 de vaci de lapte în prezent. În acest context, nu mai miră pe nimeni că fiecare crescător luptă pe cont propriu mai mult pentru supravieţuire, decât pentru a obţine profituri. Mulţi însă nici nu vor să audă de cooperative, aşa cum există în alte ţări. "Dacă fermierii români s-ar asocia într-o cooperativă şi ar avea o fabrică a lor, altfel ar sta lucrurile. La noi, crescătorii nu au încredere unii în alţii şi nu doresc să se asocieze, motiv pentru care nici nu au o putere prea mare în negocierile cu procesatorii", declară Costel Caraş, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Vaci Holstein-Ro. Acesta recunoaşte totuşi că preţurile sunt în creştere uşoară în ultimele săptămâni. În prezent, fermierii mici primesc 70- 80 de bani pe litrul de lapte, în timp ce în cazul fermelor mari cu livrări de câteva tone se ajunge şi la 1,4 lei pe litru. Dorin Cojocaru, directorul general al Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), susţine chiar că fermele comerciale care livrează câteva tone de lapte pe zi primesc şi 1,65 lei pe litru. Cât despre preţurile de la raft, acestea sunt deseori mai mult decât duble pe o filieră în care intervin mai mulţi jucători (intermediarii care colectează laptele, procesatorii, retailerii şi nu în ultimul rând taxa pe valoarea adăugată de 24%).