O scrisoare, doi căţeluşi şi Cartea recordurilor

O scrisoare, doi căţeluşi şi Cartea recordurilor

Am primit o scrisoare, ca să fiu sincer prima, de când scriu la acest ziar.

Am deschis-o cu înfrigurare, dar nu am citit-o (Scrisoarea o puteţi citi AICI). Ea începea cu identitatea celui care îmi scrisese. L-am sunat. Mi-a spus că nu poate vorbi, în acel moment pentru că s-a întors cu câinele de la plimbare şi îl spală pe lăbuţe. Asta făcusem şi eu cu câteva minute înainte. Ce câine aveţi? Aveam aceeaşi rasă, al lui cu câteva luni mai mare. Am început să vorbim despre câinii noştri. A trecut timp. În vreme ce vorbeam i-am trimis şi nişte poze. El este din Constanţa şi peste câteva zile a avut drum la Bucureşti pentru a-şi vizita băiatul, student. Ne-am întâlnit la una dintre intrările în Cişmigiu. Câinele era elementul de identificare. Eu am ajuns mai devreme. Prin tot parcul, dar mai mult chiar în zona acea am copilărit şi nu mai fusesem de multă vreme pe acolo. Era pe la prânz, cu un soare puternic ce amplifica culorile toamnei.Când a sosit el eram cuprins de nostalgie. Poate toamna, poate faptul că parcul Cişmigiu nu prea s-a schimbat. Eram cufundat în amintiri dar m-a trezit la realitate câinele. Exact ca al meu, doar cu trei luni mai mare. Am fost chiar contrariat că nu dă din coadă când mă vede şi că răspunde la alt nume.

După ce am vorbit ce le dăm de mâncare, unde dorm şi ce au mai ros prin casă, după ce ne-am lăudat(doar puţin) fiecare cu al nostru, am trecut şi la subiectul scrisorii.

Pe scurt Theo P. a fost concediat în anul 1993, de la Petromar Constanţa, din funcţia de de şef al biroului protecţia muncii, P.S.I., protecţia mediului şi salvare marină.

Ne puteți urmări și pe Google News

De atunci el contestă această decizie şi cere despăgubiri. A câştigat peste 60 de procese. Toate hotărârile definitive stabilesc reîncadrarea lui, plata salariilor din urmă şi multe alte drepturi care i se cuvin. În decursul anilor Petromar Constanţa a trecut prin tot felul de transformări şi privatizări. Responsabilitatea faţă de cazul lui Theo P. îi revine în prezent şi pentru toată perioada ONV Petrom. Problema fiind atât de delicată , nu poate fi soluţionată decât de Directorul General MARIANA GHEORGHE, alţii, toţi ceilalţi la care a ajuns se dau la o parte şi se sperie. Ea nu îi dă nici o atenţie.

La o primă estimare, conform zecilor de sentinţe definitive Theo P are de încasat cel puţin un milion de euro. Acestea reprezintă numai daunele cominatorii. Salariile pe care ar trebui să le primească nu se pot, deocamdată calcula pentru că întreprinderea respectivă refuză să răspundă solicitărilor rezultate din sentinţele judecătoreşti. De aproape 20 de ani întreprinderea  plăteşte amenzi către stat în fiecare zi pentru neaplicarea unor sentinţe judecătoreşti definitive. În timp cursul leilor a fost diferit şi este prea complicat să le mai calculăm şi să le actualizăm, pentru a avea o imagine exactă a pagubei,Pentru că, până la privatizare statul plătea amenzi la stat. În ultimii ani ONV Petron plăteşte amendă câte 15 milioane de lei vechi în fiecare lună doar pentru lipsa de reacţie pe care o are în faţa legii.

Cazul este mult mai complex, poate că s-ar califica pentru Cartea recordurilor. Cred că nicăieri în lume nu s-a întâmplat aşa ceva. Am să transmit acest dosar colegilor mei de la investigaţii.

De la distanţă s-ar putea crede că un om care-şi caută dreptatea atâţia ani, câştigâ peste 6o de procese, are de primit sume exorbitante de bani şi nu este băgat în seamă poate avea probleme cu capul.

Nu mi s-a părut de loc. Domnul Theo este un om ca toţi ceilalţi, care a trecut şi trece prin multe necazuri. Nu se vaită şi nici nu le dramatizează. Vom mai vorbi şi cred că tot despre câini. Oare de ce mi-o fi scris mie?