Subofiţer SRI împuşcat în cap. Incidentul, petrecut vinerea trecută, a fost ţinut la secret

Subofiţer SRI împuşcat în cap. Incidentul, petrecut vinerea trecută, a fost ţinut la secret

Un subofiţer al Serviciului Român De Informaţii (SRI) s-a împuşcat în cap în timp ce se afla în poligonul Jandarmeriei. Arma s-ar fi declanşat accidental, victima fiind paralizată de la gât în jos.

Accidentul s-a petrecut vinerea trecută, în poligonul Chitila, în timpul unui antrenament. Deşi au trecut şase zile, SRI nu a oferit nicio explicaţie în legătură cu acest incident. Accidentul s-ar fi produs ca urmare a exploziei pistolului folosit de subofiţer. ''Săptămâna trecută a fost un incident de tragere într-un poligon unde cadrele SRI efectuează în mod regulat trageri de antrenament. Este vorba despre un subofiţer administrativ. În prezent, starea sa de sănătate este stabilă şi se află sub supravegherea medicilor. În acest caz s-a deschis o anchetă a Parchetului Militar. Când vom avea mai multe date despre ceea ce s-a întâmplat, le vom da publicităţii'', a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.

Subofiţerul este paralizat de la gât în jos, fiind internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, la Terapie Intensivă. Victima, în vârstă de 33 de ani, s-a împuşcat accidental în gât şi a fost adus la Spitalul Floreasca, unde în urma investigaţiilor s-a stabilit că este tetraplegic. Acesta este internat în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca, fiind intubat. Incidentul a avut loc în 12 octombrie, în timpul unui exerciţiu la poligonul Jandarmeriei aflat în Chitila.

Ne puteți urmări și pe Google News