Viitorul şef al guvernului de la Tbilisi nu are cetăţenie georgiană

Viitorul şef al guvernului de la Tbilisi nu are cetăţenie georgiană

Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili a anunţat astăzi că îi va reda cetăţenia georgiană miliardarului Bidzina Ivanişvili, a cărui coaliţie de opoziţie "Visul Georgian" a câştigat alegerile legislative de la 1 octombrie din fosta republică sovietică.

"Preşedintele a dat ordin să i se acorde cetăţenie georgiană lui Bidzina Ivanişvili. Ordinul va intra în vigoare atunci când cetăţenia franceză a lui Ivanişvili fi anulată", a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Manana Manjgaladze, citat de AFP.

La sfârşitul anului 2011, liderului de opoziţie i-a fost retrasă cetăţenia georgiană pe motiv că nu putea avea dublă naţionalitate, după ce obţinuse un paşaport francez.

Opozantul era deja implicat în politică şi intenţiona să candideze împotriva partidului preşedintelui Saakaşvili la alegerile legislative.

Ne puteți urmări și pe Google News

Coaliţia "Visul Georgian" condusă de Bidzina Ivanişvili, care urmează să devină premier, a câştigat alegerile legislative de la 1 octombrie din Georgia şi ar putea dispune de 85 de locuri în parlament, faţă de 65 pentru partidul la putere Mişcarea Naţională Unită a lui Saakaşvili, potrivit celor mai recente rezultate parţiale ale votului.

Saakaşvili l-a acuzat pe Ivanişvili că este omul Rusiei şi că va devia de la cursul prooccidental al fostei republici sovietice.