REFERENDUMUL FRAUDAT Preşedintele secţii de votare din Bolintin Vale, pus sub acuzare

REFERENDUMUL FRAUDAT Preşedintele secţii de votare din Bolintin Vale, pus sub acuzare

Preşedintele şi unul dintre membrii unei secţii de votare din Bolntin Vale (Giurgiu) au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni electorale. Fraudele au fost făcute cu urna mobila.

În continuarea cercetărilor într-un dosar format ca urmare a disjungerii din cauza cunoscută în mass-media ,,fraude la referendum" procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au derulat cercetări faţă de membrii unei comisii de votare din Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, şi au dispus, la data de 12.10.2012, începerea urmăririi penale faţă de Dumitra Ceauşu şi Niculae Prodansub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 55 din Legea 3/2000. Schema fraudei electorale La data de 29.07.2012, Dumitra Ceauşu, în calitate de preşedinte al unei secţii de votare din Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, ar fi dispus întocmirea listei suplimentare de alegători aferentă urnei mobile, a certificat-o prin semnătură, fără să verifice realitatea datelor înscrise, a predat-o Niculae Prodan  completată integral, cu excepţia rubricii semnăturilor, lista conţinând menţiuni false, în sensul că mai multe persoane au fost înscrise de mai multe ori sau au fost înscrise persoane fictive şi a folosit această listă în vederea introducerii în urnă a unui număr suplimentar de buletine faţă de cele votate de alegători. A votat cine nu trebuia Probatoriul administrat în cauză a relevat şi faptul că  Niculae Prodan , având calitatea de membru în aceeaşi comisie, nu a verificat dacă persoanele înscrise pe lista de vot suplimentară aferentă urnei mobile au solicitat să voteze prin această metodă (completând o cerere de solicitare în acest sens), s-a deplasat la adresele persoanelor care au solicitat să voteze prin intermediul urnei mobile, fără a verifica temeinic actele de identitate ale votanţilor, permiţând şi altor persoane decât celor care au solicitat urna de vot să voteze. Persoane fictive la urne Astfel, Niculae Prodan ar fi facilitat persoanelor semnarea rubricilor aferente persoanelor înscrise de mai multe ori pe listele de vot, de către persoane fictive, precum şi de către alte persoane, care, deşi figurau pe lista de vot suplimentară, au votat la secţia de votare, implicit fiind introduse în urnă un număr suplimentar de buletine faţă de cele votate de alegători.

Ne puteți urmări și pe Google News