USL scade şi în sondajele proprii

USL scade şi în sondajele proprii

O cercetare CSCI, institut condus de PUBLICITATE consultantul lui Ponta, confirmă trendul descendent al actualei puteri

Patru procente în mai puţin de o lună. Atât a pierdut USL în intenţia de vot, potrivit unui sondaj realizat de CSCI, la comanda România TV. Acest institut de sondare a opiniei publice este condus de Dan Sultănescu, care, împreună cu Bogdan Teodorescu, este consultantul politic al premierului Victor Ponta. Potrivit sondajului realizat în perioada 24-26 septembrie, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 58% dintre cei intervievaţi ar vota cu USL. În cercetarea efectuată între 25 august-5 septembrie, Uniunea era cotată la 62% intenţie de vot. Locul doi în ierarhie este ocupat de PP-DD, partidul lui Dan Diaconescu înregistrând o creştere pe fondul implicării acestuia în privatizarea Oltchim. Potrivit CSCI, PP-DD a crescut 7 procente, de la 11% la 18%. Creşterea partidului lui Dan Diaconescu are loc în ciuda faptului că cei mai mulţi români cred că patronul OTV s-a implicat în privatizarea Oltchim tocmai pentru a câştiga voturi. Mai mult, majoritatea românilor nu văd cu ochi buni preluarea combinatului din Râmnicu Vâlcea de către patronul OTV. Alianţa România Dreaptă (ARD) este a treia, cu 16%. Acum trei săptămâni, cota PDL era cu trei procente mai mare, 19%. Practic, Dreapta a pierdut ceea ce câştigase de pe urma revenirii lui Traian Băsescu la palatul Cotroceni. În urmă cu o lună, procentul PDL în sondajul CSCI era tot de 16%. Dan Diaconescu adună voturi şi de la USL, şi de la PDL De remarcat că PP-DD a crescut cu şapte procente, adică exact cât însumează pierderile USL şi PDL. Scăderea USL este relevată şi de sondajul IMAS efectuat în perioada 6-16 septembrie, la comanda ziarului "Adevărul". În ultimele trei luni USL a pierdut 12 procente, fiind votat în prezent de 55% din voturi. Cercetarea IMAS creditează PP-DD la 15,5%, în condiţiile în care nu a prins implicarea lui Diaconescu în licitaţia pentru Oltchim. În luna august, PP-DD a fost creditat cu 14,1%, înregistrând o creştere de 1,4%. El a beneficiat direct de tentativa USL de a-l demite pe Traian Băsescu, având în vedere că, în iulie, avea 10%. Intenţia de vot pentru PDL este, în septembrie, de 17,8%, aceeaşi cu cea din luna august. CITIŢI ŞI:

  • Consultanţii PSD recunosc căderea USL în sondaje
  • SONDAJ. Crin Antonescu e în cădere liberă în ceea ce priveşte încrederea românilor
  • Antonescu se prăbuşeşte în sondaje
  • Sondaj IRES: Antonescu s-a prăbuşit în topul popularităţii: 17%, la egalitate cu Băsescu
  • SONDAJ IMAS: USL a pierdut 10% din voturile românilor
  • EXCLUSIV EVZ. Sondaj CSOP: USL a coborât la pragul de 50%
  • Sondaj IRES: Antonescu s-a prăbuşit în topul popularităţii: 17%. El este la egalitate cu Băsescu
  • Sondaj CSOP: Ponta şi Antonescu plătesc factura referendumului