Victor Ponta: Reinstalarea lui Blaga şi Anastase, ceva de râs
- Carmen Vintil ă
- 20 septembrie 2012, 09:12
Premierul Victor Ponta nu ia în calcul rediscutarea de către CCR a hotărârilor adoptate de Parlament cu privire la revocarea din funcţie a preşedinţilor celor două Camere, Roberta Anastase şi Vasile Blaga. Mai mult, Ponta spune că acest lucru ar fi ceva ,, de râs,, pentru PDL, acum cu puţin timp înainte de alegerile parlamentare.
"Din punct de vedere politic, că îşi reia o lună funcţia domnul Blaga sau doamna Anastase nu poate fi decât ceva de râs pentru cei de la PDL. Avem alegeri pe 9 decembrie şi noul Parlament îşi va alege noii preşedinţi, aparţinând majorităţii, evident", a declarat Victor Ponta la RTV. Totodată, Ponta a dat de înţeles că liderul PNL, Crin Antonescu, ar putea rămâne şef al Senatului şi după alegeri, deoarece acordul USL stabileşte că PSD are candidatul pentru şefia Camerei Deputaţilor, iar Alianţa de Centru-Dreapta propune candidatul pentru conducerea Senatului. Premierul a mai spus că CCR a decis, în vara acestui an, că hotărârile Parlamentului care afectează drepturile fundamentale sunt supuse controlului de constituţionalitate, în timp ce actele cu caracter intern, legate de numiri, nu se atacă la Curte. "În aceste condiţii, entuziasmul celor de la PDL...", a conchis Victor Ponta.