Poliţiştii fac verificări, sâmbătă, la şase ştranduri din Bucureşti privind măsurile de igienă şi condiţiile de păstrare şi comercializare de produse alimentare.
"În această dimineaţă Serviciul de Investigare a Fraudelor de la Poliţia Capitalei face verificări la şase ştranduri din Bucureşti. Acţiunea e sprijinită de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti. Poliţiştii îi verifică pe agenţii economici, atât pe cei care administrează ştrandurile, cât şi pe aceia care comercializează produse alimentare în interiorul acestora. Se urmăreşte modul în care aceste persoane evidenţiază în documente, în registrele contabile, veniturile pe care le realizează. De asemenea, se verifică măsurile de igienă luate, modul cum sunt întreţinute şi igienizate piscinele şi zonele din jurul acestora, precum şi calitatea apei", a declarat, pentru Agerpres, Alexandru Niculae purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei. Potrivit acestuia, controalele vizează şi condiţiile de păstrare şi comercializare a produselor alimentare.