CRONICA TV. Adevăratul motiv al despărţirii Laurei Cosoi de Smiley

CRONICA TV. Adevăratul motiv al despărţirii Laurei Cosoi de Smiley

"Laura Cosoi îşi vindecă rănile despărţirii de Smiley!" Titlu destul de mare ca să înţelegem că fata cu pricina are proiecte, cum ar fi o emisiune la Pro TV- "Un vis de femeie", iar toată vara va colinda Europa. Care răni să şi le vindece? Căci nu le-a avut.

Cel puţin când a acordat un interviu foarte interesant revistei Esquire, în 2011, nu a dat semne că ar avea vreo apăsare cu rănile. În plus, în acel interviu nu spune nici o vorbuliţă despre Smiley, nu că ar fi fost necesar, dar măcar aşa, că s-a afişat la braţul lui, şi măcar o bucăţică de cot să i-o fi pomenit-o. Noroc cu autorul interviului, care specifică în introducere că Laura a devenit celebră "într-o noapte de miercuri spre joi, când era în pat, cu toţi  cei 1,63 centimetri întinşi lângă iubitul ei Smiley"! "Sunt dansatoare. Mai sunt şi actriţă din când în când. Nici eu nu ştiu. Sunt pe mai multe planuri. Acum sunt cu teatrul. Îmi place să fac lucruri diferite", spunea Laura, printre altele, în interviu. "Am un simţ comercial dezvoltat. Ştiu ce vinde şi profit. Pentru că încep să-mi dau seama că viaţa asta e scurtă". Bravo, acum mai vii de-acasă...Nici Laura, nici Smiley nu îşi vindecă niciun fel de răni. Singurul "rănit" în toată această poveste este omul de rând, care tot înghiţind pofticios manipulările de imagine ale unei vedete sau ale alteia şi-a zgâriat esofagul dar nu simte.     Adevăratul motiv al despărţirii Laurei Coşoi de Smiley nu îl ştim. Şi nici nu ne interesează. Deoarece nu este breaking news.