Traian Băsescu: România va termina anul cu creștere economică
- Departamentul Politic
- 20 mai 2012, 11:26
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la întâlnirea cu românii de la Chicago de sâmbătă seară, că este convins că în ciuda efectelor crizei din zona euro, România va termina anul 2012 cu creştere economică, transmite mediafax.ro.
"Indiferent ce ştiţi din mass-media despre România, aş vrea să vă informez eu că am avut o perioadă foarte grea, în 2009-2010, o perioadă de criză profundă, criză economică şi implicit socială. A trebuit să luăm măsuri foarte dure pentru ca ţara să rămână într-un echilibru satisfăcător, care să ne poată permită relansarea economică. 2011 l-am terminat cu bine, cu o creştere de 2,5 %. Uşor-uşor lucrurile se îndreaptă şi am convingerea că şi anul acesta vom înregistra creştere economică. Sigur, România nu trăieşte izolată de ce se întâmplă în Europa şi efectele crizei din zona euro se simt şi la noi. Eu personal am toate motivele să fiu optimist în ceea ce priveşte evoluţiile economice ale României", le-a spus preşedintele românilor din Chicago. Economia României a scăzut cu 0,1% în primul trimestru faţă de perioada octombrie-decembrie şi a intrat în recesiune, întrucât este al doilea trimestru consecutiv de scădere comparativ cu lunile anterioare, evoluţia fiind anticipată de analişti, care estimau însă o contracţie puţin mai mare, de 0,2-0,3%. CITIȚI ȘI:
- Războiul Băsescu- Ponta trece Atlanticul. Marga îl recunoaşte pe preşedinte drept şeful diplomaţiei. CORESPONDENŢĂ DE LA CHICAGO
- Traian Băsescu: Parteneriatul cu SUA nu se rezumă doar la participarea în Afghanistan și Irak