Mircea Diaconu, acuzat de epurare politică. Cătălin Iliescu: M-a somat să-mi dau demisia. Ce spune ministrul!
- Departamentul Politic
- 12 mai 2012, 16:04
Managerul Sălii Mari a Palatului, Cătălin Iliescu (PDL), susţine că ministrul Culturii, liberalul Mircea Diaconu, l-a "somat" să demisioneze din funcţie, deşi el a câştigat postul prin concurs, şi nu în urma unei numiri politice.
Update 12.47: În replică, ministrul Mircea Diaconu a declara, astăzi, că managerul Sălii Palatului îşi face campanie electorală prin intermediul Sălii Palatului. "Sala Palatului este o instituţie publică de cultură. El îşi face campanie electorală prin intermediul instituţiei. A tipărit pe banii instituţiei - o instituţie publică de cultură - pliante pe care le împrăştie peste tot", a spus Mircea Diaconu, citat de Mediafax. El a precizat că pe o parte a unui astfel de pliant este promovată activitatea Sălii Palatului, iar pe cealaltă se promovează Cătălin Lucian Iliescu în postura de candidat al PDL la Primăria sectorului 2. "Deontologic şi profesional nu amesteci instituţia în campania electorală. Asta înseamnă deturnare de fonduri", a spus Mircea Diaconu. El a precizat că a declanşat deja controlul la Sala Palatului şi, dacă informaţiile pe care le deţine se dovedesc adevărate, "domnul (Cătălin Lucian Iliescu, n.r.) zboară şi o să aibă şi plângeri penale pentru deturnare de fonduri publice". Totodată, Diaconu a catalogat acuzaţiile lui Cătălin Lucian Iliescu, potrivit căruia ministrul l-ar "şantaja politic", "o obrăznicie în stilul clasic". "Incompatibilul Mircea Diaconu, membru al PNL, numit ministru al Culturii în deja compromisul Guvern Ponta m-a somat să-mi dau demisia din funcţia de manager al Sălii Mari a Palatului deşi eu ocup această funcţie prin concurs şi nu în urma unei numiri politice. În caz contrar, m-a ameninţat că mă demite el. El, urmăritul penal", susţine Cătălin Iliescu, într-un comunicat de presă. Democrat-liberalul, care este şi candidatul PDL la Primăria Sectorului 2, susţine că "motivele şantajului politic pe care îl practică incompatibilul şi urmăritul penal Mircea Diaconu" asupra sa nu au nicio legătură cu activitatea managerială pe care o desfăşoară. "Urmăritul penal nu mi-a reproşat absolut nimic, profesional. Singura lui preocupare faţă de mine o reprezintă apartenenţa mea la Partidul Democrat Liberal. Îi reamintesc acestui membru al deja compromisului Guvern Ponta faptul că, dacă cineva ar trebui să-şi dea demisia, acela ar fi chiar el însuşi! Motivele sunt clare: personajul este urmărit penal şi se află în proces la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru conflict de interese. Cauza: personajul şi-a numit soţia în funcţia de regizor la teatrul pe care el îl conducea. Acest membru al PNL este şi incompatibil deoarece a deţinut, simultan, calitatea de senator şi funcţia de director de teatru. Mircea Diaconu este clona perfectă a şefului lui de partid, Crin Antonescu. Singura lui preocupare, ca ministru, este să pună în practică celebra expresie a acestuia: când vom veni noi la putere, vom da afară şi femeile de serviciu", adaugă Iliescu. El îi transmite ministrului că nu îşi va da demisia. "Îl anunţ public pe acest urmărit penal că nu îmi voi da demisia doar pentru că el este dornic să intre în graţiile lui Crin Antonescu prin aplicarea doctrinei PCR, actualmente PNL: cine nu este cu noi, este împotriva noastră", declară democrat-liberalul. Cătălin Iliescu menţionează că el conduce această instituţie din anul 2010 şi că, la preluarea Sălii Palatului, situaţia financiară a acesteia era precară, iar poziţia ei, de instituţie de cultură, era subapreciată. "În timpul mandatului meu, am reuşit să aduc instituţia pe profit, am făcut investiţii, am introdus Sala Palatului în circuitul internaţional, fapte probate public prin toate evenimentele de calitate care se desfăşoară frecvent în instituţie. Manifestări cunoscute nu doar de marea majoritate a bucureştenilor, dar şi de oamenii din ţară", mai susţine Iliescu.