Când s-a sinucis fiul lui Florin Călinescu?

Când s-a sinucis fiul lui Florin Călinescu?

Într-o declarație, atașatul de presă al Ambasadei României în Cehia, Gabriel Mareş, lasă să se înțeleagă că Luca Călinescu și-ar fi capăt zilelor într-o cameră de hotel din Praga, în seara de duminică.

Gabriel Mareş, ataşatul de presă al Ambasadei României la Praga a declarat, pentru Jurnalul Naţional, că autoritățile române au fost informate în legătură cu moartea lui Luca în dimineața zilei de luni, printr-un comunicat foarte sec.

„Luni dimineaţa, am aflat despre tragedie, pe căi informale. Confirmarea oficială a venit abia în cursul serii. Comunicatul Poliţiei a fost sec, precizând doar că a survenit decesul cetăţeanului român", a spus Gabriel Mareș.

Atașatul a adăugat că detaliile referitoare la circumstanţele şi ora exactă a decesului se cunosc, însă nu pot fi date publicității ”pentru a proteja familia".

Spectacole anulate la Teatrul Mic

Teatrul Mic din Bucureşti şi-a anulat spectacolele de ieri și azi în semn de respect pentru tragedia suferită de Florin Călinescu. Într-un mesaj de condoleanţe transmis directorului Teatrului Mic din Capitală, colectivul instituţiei doreşte să îşi exprime susţinerea şi respectul faţă de artist prin anularea spectacolelor din 24 și 25 aprilie.

"Colectivul Teatrului Mic îşi exprimă regretul pentru plecarea prematură dintre noi a lui Luca Călinescu. Gândurile noastre calde se îndreaptă acum către familia îndoliată, alături de care suntem în această cumplită încercare. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", se arată în comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News