Asasinul baschetbalistului american, cinci ani de închisoare

Asasinul baschetbalistului american, cinci ani de închisoare

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Ionuţ Tănăsoaia, zis ”Gipsy Gypsanu” la cinci ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte. Agresorul lui Chauncey Hardy a mai fost condamnat la un an şi opt luni pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Interlopul urmează a executa pedepsa cea mai mare, de cinci ani.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) i-au majorat pedeapsa lui Ionuţ Tănăsoaia pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice de la un an la un an şi opt luni de închisoare. Decizia poate fi contestată cu recurs la instanţa supremă. Procurorul a cerut ca pedepsa în cazul lui Tănăsoaia să fie orientată spre medium, nu spre limita minimă a pedepsei, în condiţiile în care pentru fapta de care este acuzat agresorul baschetbalistului Chauncey Hardy legea prevede o pedeapsă între trei ani şi patru luni şi zece ani de închisoare. Regretă fapta În ultimul său cuvânt, Tănăsoaia a spus că a încercat să aplaneze situaţia şi că cele petrecute în noaptea de 8 spre 9 octombrie 2011, în clubul din Giurgiu au fost pur şi simplu o întâmplare. ”Nu am vrut să-i fac rău”, a spus Ionuţ Adrian Tănăsoaia în faţa magistraţilor. Avocatul lui Ionuţ Tănăsoaia a cerut respingerea cererii Parchetului şi reducerea pedepsei acestuia, pe motiv că Tănăsoaia a încercat să aplaneze un conflict între Hardy şi ”un alt individ”. El a mai spus că pedeapsa de cinci ani de închisoare primită de clientul său la Tribunalul Giurgiu este aspră, având în vedere că al său client a fost sincer încă de la început. Pumnul ucigaș Ionuţ Adrian Tănăsoaia, zis ”Gipsy-Gypsanu”, a fost trimis în judecată în decembrie 2011, în stare de arest preventiv, pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Potrivit procurorilor, în dimineaţa de 9 octombrie 2011, la ora 4.13, Ionuţ Adrian Tănăsoaia, aflat într-un club din Giurgiu, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, l-a îmbrâncit şi apoi l-a lovit puternic cu pumnul în faţă pe baschetbalistul american Chauncey Hardy, care s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de pardoseală. În urma impactului, Chauncey Hardy a suferit leziuni traumatice cerebrale foarte grave, care au condus, câteva ore mai târziu, la decesul acestuia.

Ne puteți urmări și pe Google News