Cresc taxele la facultăţi! Studenţii, în alertă
- Cristina Olivia Moldovan
- 12 aprilie 2012, 23:15
Veşti proaste pentru tinerii cu rezultate medii şi slabe: facultatea se scumpeşte, iar învăţământul e gratuit doar pentru studenţii de elită.
Universităţile vor stabili în perioada următoare nivelul taxelor pentru anul universitar 2012-2013, iar o parte dintre rectori şi-au exprimat deja intenţia de a le majora.
Ieri, după întâlnirea rectorilor din universităţile private şi cele de stat, desfăşurată în Capitală, rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a declarat: "Dacă cifra de şcolarizare va fi aşa cum a anunţat ministerul, atunci taxele ar trebui aliniate la nivelul ministerului (4.000 de lei-n.r.). Estimarea mea este că ar putea să crească, dar deocamdată nu avem date exacte". Îngrijorarea studenţilor
Recent, Consiliul Naţional pentru Finanţare în Învăţământul Superior a decis că, pentru un învăţământ de calitate, costul pentru un student este de 4.000 de lei anual, iar aceasta va fi valoarea grantului acordat de guvern pentru un student.
Până acum, statul aloca 2.600 de lei şi garanta un anumit număr de locuri bugetate pentru fiecare universitate. Din toamnă, acordă granturi, iar fiecare instituţie stabileşte cum le foloseşte.
"Suntem îngrijoraţi. Finanţarea a crescut la 4.000 de lei pentru un student standard, dar pentru cei la învăţământ tehnic, spre exemplu, suma este dublă. Ne temem că vor creşte în aceste condiţii şi taxele. În acest moment, legea nu garantează niciun număr de locuri, şi ne temem să nu scadă numărul studenţilor care vor beficia de finanţare integrală", spune Daniela Alexe, preşedinte al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti. Cel puţin 4.000 de lei
Universităţile de stat se tem să majoreze taxele, pentru că ar putea pierde studenţi. Totuşi, rectorii admit că taxele sunt prea mici.
"Ar fi firesc ca ele să fie cel puţin la nivelul finanţării bugetare", spune Vasile Işan, rectorul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, precizând că e anormal ca statul să finanţeze şi o parte din învăţământul cu taxă, de vreme ce taxele nu acoperă costurile reale.
Conform rectorului, la Iaşi, creşterea taxelor nu îi va afecta pe studenţii deja înscrişi. Citiți și:
- RĂSTURNARE DE SITUAŢIE. Examenul de admitere la facultate nu e chiar examen
- Ministerul Educației cere facultăţilor serioase triere prin examen
- Ministrul Educaţiei: “Încurajez universităţile bune să organizeze examene de admitere”. Plus: Bac-ul, la fel de riguros
- Studenţii şi elevii cer admitere fără examen în acest an. Avertisment: "Presiune crescută, performanţe scăzute!"