A dat peste hoți în casă, iar aceștia au luat-o la bătaie
- Liviu Cojan
- 27 martie 2012, 02:16
O femeie de 45 de ani din Borleşti, județul Satu-Mare a trecut printr-un adevărat coşmar când s-a întors acasă, după miezul nopții. Ea a fost atacată de doi tâlhari care se aflau în locuinţa ei.
Femeia s-a întors după miezul nopţii la locuinţa sa și a dat peste doi bărbați care când au văzut-o au sărit cu pumnii şi picioarele pe ea, apoi i-au cerut bani și bunuri de valoare. După ce infractorii au părăsit locuinţa cu bunurile sustrase, femeia şi-a alertat unul dintre vecini, care a sesizat Poliţia şi a reclamat fapta. La faţa locului s-au deplasat poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi criminalişti, stabilind că victima infracţiunii, Argentina N. (de 45 de ani) a fost imobilizată şi agresată în propria locuinţă de către doi bărbaţi care aveau faţa acoperită. Tâlharii i-au furat 700 euro şi bijuterii din aur. Cercetările continuă în vederea identificării suspecţilor şi tragerii lor la răspundere penală pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. sursa: portalsm.ro