În sfârşit! Am intrat în rândul lumii! Avem şi noi Breivicii noştri. Nasc şi-n România "pistolari-masacratori", specia evoluată din "pistolarul de cartier" şi "pistolarul de trafic".

Până acum îi vedeam cu invidie numai la CNN, cum căsăpesc un liceu întreg, cum culcă un mall la pământ sau ciuruiesc un campus. Acum sunt printre noi. După carnagiul de la coafor, gradul de insecuritate mai creşte cu o linie. Cod roşu, un fel de "freezing rain". Cine nu e singur, nu e sigur. Trebuie să te uiţi atent în metrou la ăia care se urcă. Unul are buzunarul umflat în mod suspect. Răsufli uşurat când coboară. Altul priveşte încruntat pe sub sprâncene. O cucoană caută de două staţii prin poşetă: batista sau ce? Doamne, ce şoc a fost, la câţiva ani după 1989, când s-a auzit primul foc de armă pe stradă. Nu se mai trăsese de la revoluţie. Atunci s-a spart gheaţa. Între timp focurile de armă au devenit lucru comun. Nu trece zi fără o împuşcătură. Se trage mai des ca la Loto. Un şofer fără pistol e mai jenant decât dacă şi-ar fi luat carnetul la Piteşti Un mare pas înainte a fost primul hold up. Prima furgonetă de bancă jefuită. Românii învaţă repede. Primul poliţist împuşcat. Prima reglare de conturi armată între bande. Prima execuţie mafiotă. Am urcat cu elan treptele evoluţiei. În ziua masacrului de la coafor, fuseseră înmormântaţi copiii înecaţi de tatăl lor în Lacul Tarniţa. Separat. Fiecare la groapa mamei lui. Fetiţa, la Cluj, băieţelul, la Berindu. Familia răstignită. Nu se stinseseră ecourile scandalului iscat – a câta oară – de religia în şcoli. Societatea zisă civilă e mereu indignată de Dumnezeu. "Oroare!", a strigat ea, la aflarea programei micuţilor din clasa pregătitoare. Să înveţi să-ţi faci cruce, să spui "Îngeraşul" sau să cânţi "Steaua sus răsare", asta e îndoctrinare! Să nu ucizi pe alţii nu e o poruncă, ci un articol de cod penal, despre care va învăţa mai târziu. Să nu te ucizi pe tine e o opţiune. Să iubeşti oamenii, să-i ajuţi, nu să le faci rău, e o piedică în calea carierei, care te leagă de coate şi de picioare pe viaţă. Copilul trebuie lăsat de capul lui până la 18 ani. Să înveţe să se descurce. Să adune anticorpi. Să i se respecte personalitatea. Să absoarbă de pe stradă sau de pe net tot ce i se pare interesant. Iar la majorat, după ce şi-a luat şi carnetul de conducere, poate alege singur, în deplină cunoştinţă de cauză între ateism (recomandat), creştinism (mă rog), budism (ajută la feng shui), scientolologie (Travolta, Tom Cruise, tentant), sau zoroastrism (exotic şi cool). Reproducem mai jos, cu repulsie, o mostră de oribilă îndoctrinare la care micuţii de şase ani vor fi supuşi şi, sinistru!, probabil obligaţi s-o înveţe pe dinafară: "Doamne, cât este de bine Când e mama lângă mine; Doamne, cât este de rău, Când nu văd pe tatăl meu. Tata, mama mă iubesc Şi de mine îngrijesc; Ţine-i, Doamne, îndurate, La mulţi ani cu sănătate; Fă-le parte tot de bine Să aibă grijă de mine! Amin." Din fericire, tatăl iubitor i-a scutit pe Alexandra şi Flavius de asemenea chinuri şi i-a înecat izbăvitor în adâncurile îngheţate ale Tarniţei.