Amos Oz: "Când eram copil voiam să devin o carte, nu un om"

Amos Oz: "Când eram copil voiam să devin o carte, nu un om"

Scriitorul Amos Oz este zilele acestea din nou în vizită în România, de data aceasta cu ocazia lansării seriei de autor dedicată lui. Astăzi, scriitorul va primi titlul Doctor Honoris Causa la Universitatea din București, pentru ca apoi să acorde fanilor autografe în cadrul lansării de la Librăria Kretzulescu.

Cu ocazia acestei vizite în România, Amos Oz a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre motivul pentru care nu consideră țara noastră o țară străină, modul în care își construiește personajele și cum împacă scrisul cu predatul și cu cariera politică. “Oamenii mă întreabă dacă nu există o contradicție între a preda și a scrie. Un profesor trebuie să fie analitic, iar scriitorul foarte spontan. Răspunsul meu este: același om poate fi un foarte bun ginecolog și un foarte bun iubit, dar nu în același timp”, a răspuns scriitorul spiritual. Scriitorul pregătește un nou roman Amos Oz a lansat de curând ultima sa carte, în țara natală, și pregătește un alt roman despre care nu a vrut să dea detalii. Cărțile lui au fost traduse în 42 de limbi, iar în limba română poate fi găsită o mare parte din opera sa. Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori israelieni nu a avut o tinerețe ușoară și a povestit depre greutățile sale publicului din România. Mama sa s-a sinucis când el avea numai 12 ani și a reușit foarte greu să treacă peste acel șoc.   “«Poveste despre dragoste și întuneric» am putut-o scrie doar în momentul în care s-a stins mânia față de părinții mei și față de mine însumi. Mulți ani am fost furios pe mama mea care s-a sinucis, ca și cum a fugit cu amantul ei fără să ne lase mie și tatălui meu măcar un bilet. Am fost furios pe tatăl meu că a pierdut-o. Mă gândeam că trebuie să fie ceva foarte în neregulă cu el dacă o femeie minunată l-a părăstit. Și am fost imens de furios pe mine, gândindu-mă că dacă eram un băiat bun, mama mea ar fi stat”, a povestit scriitorul. Traume care nasc povești Nu a fost singura experiență puternică. “Ne temeam că odată ce armata britanică se va retrage, arabii vor veni si ne vor omorî. Când eram copil voiam să devin o carte, nu un bărbat. Știam cât de ușor este să omori oameni, încă din copilărie, știam că este ușor și să distrugi cărți, dar mă gândeam că dacă ajung să fiu o carte, un exemplar din mine va supraviețui într-o bibliotecă. Din fericire, am devenit un barbat și nu o carte”, a explicat autorul, spunând că extrage din experiențele sale material pentru cărți. Tot copilăria sa îl face să se simtă foarte legat de România. Amos Oz a povestit că pe colțul străzii pe care stătea o familie de români evrei deținea un magazin de dulciuri. Și-a amintit senzația pe care i-o dădeau ei și ceea ce spuneau. “Cântau și glumeau în românește și aveau o relație de atracție - respingere față de România. Erau furioși pe țară, dar în același timp le lipsea”. În plus, părinții soției lui erau evrei din Basarabia. “Când am ajuns prima dată la Festivalul de la Neptun limba îmi părea familiara, limbajul corpului la fel, simțul umorului și entuziasmul îmi erau familiare”, dezvăluie el. Lansarea colecției de autor și sesiune de autografe În această seară, Amos Oz a participat la un dialog cu Gabriel Liiceanu, la Ateneul Român. Cei doi au început discuția, însă, încă de la prânz. Prezent la conferința de presă, Gabriel Liiceanu l-a întrebat pe autor cum s-a putut pune în pielea unei femei pentru cartea sa „Soțul meu, Michael”. “Aveam numai 24 de ani când am scris «Soțul meu, Michael» și la 24 de ani credeam că știu totul despre femei. Astăzi nu aș mai îndrăznii să fac asta”, a venit prompt răspunsul. Cât despre opera sa, lansată de Humanitas în colecția de autor “Amos Oz”, scriitorul a rezumat-o simplu. “Dacă ar trebui să vă spun într-un cuvânt despre ce sunt cărțile mele, ar trebui să spun «familie», dacă ar trebui să spun în două cuvinte, aș spune familii nefericite, dacă ar trebui să rezum în trei cuvinte, trebuie să citiți cărțile mele”. Lansarea colecției, urmată de o sesiune de autografe, are loc astăzi la Librăria Humanitas Kretzulescu, începând cu ora 17.00.

Ne puteți urmări și pe Google News