Adunarea ONU cere demisia liderului Bashar al-Assad. Un jurnalist al New York Times a murit în Siria | VIDEO
- Simona Mătieș
- 17 februarie 2012, 17:11
Adunarea Generală a ONU a adoptat, ieri, cu o largă majoritate, în pofida opoziţiei Chinei şi Rusiei, o rezoluţie ce condamnă represiunea din Siria, la câteva zile după blocarea de către Moscova şi Beijing a unui text similar în Consiliul de Securitate, relatează AFP.
UPDATE: Jurnalistul publicaţiei "New York Times" Anthony Shadid, câştigător al Premiului Pulitzer de două ori, a murit, miercuri, în timp ce transmitea din Siria, informează BBC. Ziaristul, în vârstă de 43 de ani, a suferit, se pare, o criză de astm, declanşată de o reacţie alergică. American de origine libaneză, Shadid a transmis reportaje şi relatări din timpul invaziei americane în Irak şi perioada ce i-a urmat, pentru "Washington Post". A câştigat Premiul Pulitzer în 2004 şi 2010, şi a fost nominalizat pentru corespondenţele sale din timpul primăverii arabe, în 2011.
Shadid vorbea fluent limba arabă şi fusese unul dintre cei patru jurnalişti ai cotidianului "New York Times", reţinuţi, mai mult de o săptămână, de guvernul libian, în timpul lui Muammar Gaddafi, pe parcursul revoltelor din martie 2011.
Editorul executiv al publicaţiei americane, Jill Abramson, a declarat: "Anthony a murit aşa cum a trăit: hotărât să fie martor la transformările care au loc, acum, în Orientul Mijlociu". Fotoreporterul şi colegul său Tyler Hicks a povestit că, după o săptămână de documentare în Siria, cei doi se îndreptau pe cai, împreună cu un ghid local, spre graniţa dintre Siria şi Turcia, când Shadid a început să manifeste simptome de alergie, care s-au transformat rapid în ceea ce s-a dovedit a fi o criză fatală. Trupul neînsufleţit al ziaristului a fost transportat, peste graniţă, în Turcia, de colegul său. Rezoluţie a Adunării Generale a ONU, cu susţinerea ţărilor arabe Rezoluţia, adoptată cu 137 de voturi pentru, 12 împotrivă şi 17 abţineri, cere guvernului sirian sa înceteze atacurile contra populaţiei civile, sprijinind eforturile Ligii Arabe pentru a asigura o tranziţie democratică la Damasc şi recomandă numirea unui emisar special al ONU pentru Siria.
În afară de Rusia şi China, Cuba, Iran, Venezuela şi Coreea de Nord au votat împotriva adoptării textului. Spre deosebire de Consiliul de Securitate al ONU, nu există drept de veto în Adunarea Parlamentară.
Depunerea acestei rezoluţii a fost susţinută de peste 70 de ţări din 193 ale Adunării, dintre care multe ţări occidentale şi arabe, ceea ce demonstrează accentuarea izolării regimului preşedintelui Bashar al-Assad.
Textul are o importanţă simbolică, Adunarea Generală fiind un organ consultativ.
Consiliul de Securitate, care nu s-a exprimat, de la începutul crizei în Siria în martie 2011, a fost blocat pentru a doua oara, pe 4 februarie, de un dublu veto rus şi chinez. Rezoluţia, adoptată ieri, este similară cu textul blocat în Consiliu.
Adunarea a adoptat, în 19 decembrie o altă rezoluţie, denunţând situaţia drepturilor omului în Siria, de asemenea cu o largă majoritate (133 pentru, 11 împotrivă, 43 de abţineri, dintre care Rusia şi China), dar textul actual are un conţinut mult mai politic.
<iframe src="http://www.youtube.com/embed/GbAtIl1R7_s" width="560" frameborder="0" height="315"></iframe> <iframe src="http://www.youtube.com/embed/U6FPzopDg34" width="420" frameborder="0" height="315"></iframe>