Microîntreprinderile pot opta pentru impozitul pe venit, până pe 31 ianuarie

Microîntreprinderile pot opta pentru impozitul pe venit, până pe 31 ianuarie

Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe profit în 2011 pot opta, până pe 31 ianuarie inclusiv, pentru plata impozitului pe venit începând cu acest an, prin completarea şi depunerea formularului 010 - Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, anunță Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat de presă.

Microîntreprinderile trebuie să aibă minimum un salariat şi maximum nouă şi să fi realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei al sumei de 100.000 de euro.

Capitalul social al acestora nu trebuie să fie deţinut de stat şi/sau autorităţi locale iar microîntreprinderile nu trebuie să realizeze venituri în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor şi al pieţei de capital, şi din activităţi în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului. Excepţie fac persoanele juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii.

Nu pot opta pentru acest sistem de impunere persoanele juridice care au capitalul social deţinut de un acţionar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de angajaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News