Ignoranţa consilieriilor generali ai Capitalei ne poate costa 160 de milioane de euro

Ignoranţa consilieriilor generali ai Capitalei ne poate costa 160 de milioane de euro

Consilierii generali ai Capitalei s-au întâlnit cu edilul-şef al Bucureştiului, Sorin Oprescu, ieri seară, pentru a discuta ce va face Municipalitatea în cazul "Constanda".

În timp ce primarul general spune că ei au încurcat toată povestea, iar membrii PNL şi PSD se tem că ar putea fi executaţi pentru aceste sume, unii aleşi stau liniştiţi. Motivul: şi-au luat medical pentru perioada în care nu s-au aprobat documentaţiile urbanistice cerute de Costică Constanda.

"Municipalitatea nu mai poate să-i dea zona Bordei înapoi, ea a fost trecută în domeniul public. Se cer despăgubiri în valoare de aproximativ 160 de milioane de euro", a explicat, pentru EVZ, avocatul omului de afaceri.

PSD şi PNL nu au votat

Unul dintre consilierii generali, participant la discuţia care a avut loc luni, a explicat că aleşilor le este frică de faptul că vor trebui să achite milioanele de euro pe care le cere omul de afaceri. Când primăria a luat înapoi parcul, înţelegerea a fost ca omul de afaceri să primească înapoi terenul din Cartierul Francez şi să i se aprobe un PUZ. Consiliul nu a aprobat PUZ-ul în mandatul trecut, pentru că aleşii PSD s-au opus. În 2010 s-a aprobat PUZ-ul, dar degeaba.

Potrivit contractului parafat între Primărie şi Constanda, când cel din urmă a cedat parcul Bordei, omul de afaceri a renunţat la despăgubirile pretinse municipalităţii şi a plătit pentru casele existente în Cartierul Francez. Iar primăria se obliga să-i aprobe un PUZ în sat, pe care l-a dat în schimbul parcului Bordei pe când primar general era Traian Băsescu, teren unde, de altfel, există construcţii, deci nu era nicio problemă să-i dea voie să construiască.

Ne puteți urmări și pe Google News