Gigi Becali îi impune lui Ilie Stan jucătorii pentru Liga Europa
- Andrei Călin
- 11 ianuarie 2012, 13:27
Cine credea că Ilie Stan e un antrenor liber s-a înșelat. Gigi Becali, patronul Stelei, i-a ales de capul lui pe cei trei fotbaliști care vor completa lista UEFA. Ca de obicei, antrenorul „roș-albaștrilor” nu are niciun cuvânt de spus în fața latifundiarului.
Steaua mai poate adăuga pe lista UEFA încă trei fotbaliști, pentru partea a doua a sezonului din cupele europene. Deși antrenorul Ilie Stan ar fi trebuit să îi aleagă pe cei pe care va conta la „dubla” cu Twente, patronul Gigi Becali s-a băgat încă o dată în treburile tehnice. „Pe Chiricheș trebuie să-l promovez, de Chipciu avem nevoie în bandă și al treilea este Tibi Bălan, pentru că avem nevoie de un coordonator. Ăsta este ordinul meu! Îl mai revoc doar dacă Ilie Stan vine cu un argument serios. De pe listă mai poate ieși doar Tibi Bălan, dar nu cred că-l pot schimba, fiindcă așa vreau eu!", a spus Becali. Gabriel Machado, Ovidiu Dănănae și Paul Pârvulescu, nou-veniți în pauza competițională, pot evolua pentru Steaua doar în Liga I.