Polițist lovit de mașină pe DN18. Șoferul vitezoman a fost prins

Polițist lovit de mașină pe DN18. Șoferul vitezoman a fost prins

Un șofer care nu a oprit la semnalul agentului de poliție și chiar l-a accidentat cu mașina pe acesta, a fost prins și este acum cercetat de oamenii legii. Incidentul a avut loc în județul Maramureș, pe DN18.

În această dimineață, un echipaj de poliție a executat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism care se deplasa cu viteză peste limita legală admisă, pe D.N.18, la intrarea în comuna Vadu Izei.

Șoferul mașinii și-a continuat deplasarea, acroșându-l pe unul dintre polițiști, însă la scurt timp a fost identificat in persoana unui bărbat de 44 de ani, domiciliat în Moisei.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0.17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma leziunilor suferite, polițistul a fost transportat la Spitalul din Sighetu Marmației pentru îngrijiri medicale.

Șoferul a fost condus la sediul poliției pentru audieri. Cercetările continuă, urmând ca în funcție de cele constatate să fie propuse măsuri legale.

Ne puteți urmări și pe Google News