Poliţiştii rutieri, cei din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, dar și cei locali, vor începe, în 26 august, să ridice mașinile parcate neregulamentar pe străzile Capitalei, ca urmare a unui proiect de lege al Primăriei Municipiului București (PMB), aprobat în luna iunie.
Ridicarea, transportul și depozitarea unui autovehicul va ajunge astfel la 500 de lei/zi.
Potrivit proiectului votat în Consiliul General, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor, precum și dispunerea măsurii tehnico-administrative privind ridicarea se vor face de către polițiști.
Aceștia vor fotografia sau înregistra video autoturismele, urmând ca apoi să consemneze într-un proces verbal contravenția și să dispună măsura de ridicare.
Vor fi precizate astfel data și ora ridicării, gradul și numele agentului constatator, instituția din care acesta face parte, temeiul juridic în baza căruia se ridică mașina, dar și avariile vizibile și datele de înregistrare ale autovehicului.
A m i n t i m că, în iunie, edilul Capitalei, Gabriela Firea, susținea că nu își propune să „vâneze cetățenii”, „să se transforme în hingher de mașini”, fiind vorba de un proiect care vizează deblocarea căilor de acces, precum „intrarea în şcoli, spitale sau mijloace de transport în comun, pe calea de tramvai sau în faţa unui troleibuz”.
500 de lei/ zi pentru o Dacie
Totodată, transportul autovehicului la locul de depozitare nu va mai avea loc dacă proprietarul sau utilizatorul se prezintă la fața locului și este de acord să plătească cheltuielile de ridicare.
Mașinile vor fi depozitate cel mult un an, iar tarifele de ridicare sunt:
200 de lei pentru vehicule de până în 5 tone, inclusiv
270 de lei pentru vehiculele de peste 5 tone
Tarife de transport sunt:
150 de lei pentru vehicule de până în 5 tone, inclusiv
200 de lei pentru vehicule de peste 5 tone
Pentru depozitare se va percepe un tarif de 150 de lei/zi.