17 DECEMBRIE 1989, TIMIȘOARA. Din acea zi, evenimentele au început să se precipite și s-a pornit pe o cale fără întoarcere.

În noaptea de 16 spre 17 decembrie, au avut loc primele confruntări serioase dintre timișoreni și forțele de ordine – Miliție și Securitate, după episodul de susținere a pastorului Tokes, din seara zilei de 15 decembrie. O „Notă privind informaţiile şi activităţile desfăşurate în noaptea de 16/17 decembrie 1989 de grupa de comandă a Inspectoratului Judeţean Timiş al M.I.”, aflată în Dosarul nr. 24/1991 de la Înalta Curte de Justiție,Secţia militară, dosar ce cuprinde urmărirea penală a generalului Ion Coman și a altor inculpați, reprezintă un document istoric care relevă ce s-a petrecut în oraș și cum au acționat organele statului comunist.

S-a acționat cu câini împotriva manifestanților

,,În Piaţa Maria se găsesc 1.000 de persoane. Se acţionează cu două plutoane de securitate şi 100 miliţieni care fac ordine.

Ora 22,10 – La Întreprinderea ,,Banatul”, 150 de persoane cântă ,,Deşteaptă -te române”. Vor să intre în întreprindere, dar nu li se permite accesul.

Ora 22,15 – Forţe de ordine au adus la sediul Miliţiei, 14 persoane reţinute. Col de Securitate Popescu Ioan (șeful Inspectoraului Județean Timiș) vorbeşte cu Comitetul judeţean de partid şi raportează stadiul în care se găseşte situaţia operativă, primeşte noi indicaţii.

Ora 22,25 – Matei Ilie (secretar cu propaganda al Comitetului Central al PCR) îi comunică inspectorului şef col. Popescu Ioan că situaţia de la ,,Maria’’ nu se stăpâneşte corespunzător.

Ora 22,30 – Radu Bălan (prim-secretar la Comitetul Judeţean de Partid Timiş) transmite col. Popescu Ioan că anumite elemente refractare acţionează pe podul de la Parcul Central, unde acesta a trimis noi forţe şi o maşină de pompieri

Ora 22,50 – Col. de Securitate Sima Traian (șef al Securității Timiș) raportează că stăpâneşte situaţia operativă.

Ora 23,07– Sima Traian raportează lui Vlad Iulian(șeful Departamentului Securității Statului) situaţia operativă existentă la acea oră.

Ora 23,15 – Col. Popescu Ioan raportează lui Tudor Postelnicu (ministru de Interne care răspundea și de Securitate) că au fost reţinute 16 persoane, alte 34 urmează să fie aduse la sediu, iar 75 dintre participanţi au fost recunoscuţi de ofiţerii de securitate.

Ora 23,50 – Col. Popescu Ioan raportează lui Radu Bălan că cele două plutoane de la Arad vor intra în dispozitiv. Dispozitivul comunică că 200 persoane de la A.E.M. se îndreaptă spre oraş.

Ora 0,15 – Col. Popescu Ioan raportează lui Postelnicu că 1.000 de persoane de la ,,Maria” şi ,,700”, de pe Calea Buziaşului se îndreaptă spre Comitetul judeţean de partid. Se ordonă împrăştierea lor.

Ora 0,35 – Lt.col. Ion Bunoaica (șeful Brigăzii Trupelor de Securitate din Timișoara) trimite în zonă pentru rezolvarea situaţiei un pluton de câini.

Ora 0,45 – Col. Popescu Ioan raportează lui Postelnicu că la Comitetul judeţean de partid, acţiunea este ordonată de col. Deheleanu Ion (șeful Miliției Timiș) şi că a fost anihilată acţiunea celor 700 de persoane.

Ora 1,15 – Trupele de Securitate au reţinut 20 de manifestanţi care urmează a fi aduşi la unitate. Col. Sima Traian discută cu cei de la Penitenciar să pregătească nişte celule pentru cei ce vor fi aduşi din zonă.

Ora 1,50 – Sima Traian a raportat lui Vlad Iulian, situaţia din zonă. Se solicită comandantului batalionului de securitate ca în acţiunile sale să reţină cât mai multe persoane.

În ziua de 17 decembrie, Matei Ilie îi atrage atenţia lui Popescu Ioan „că nu se acţionează cu toată fermitatea”.

Primele rafale de arme trase în mulțime

Ziua de duminică, 17 decembrie 1989, a debutat cu un episod uimitor atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru reprezentanții forțelor de ordine, care încercaseră peste noapte să potolească revolta și să instaureze liniștea în oraș, după devastările magazinelor și ripostele violente ale manifestanților. În urbe, vestea despre cele întâmplate noaptea în Piața Maria se întinsese, oamenii vorbeau, comentau.

De la București sosise un grup de ofiţeri de Securitate şi Miliţie, sub comanda generalului Emil Macri, şeful Direcţiei a II din cadrul Departamentului Securităţii Statului şi generalului Mihale Velicu, adjunct la Inspectoratul General al Miliţiei. Din grupul lui Macri făcea parte și colonelul Filip Teodorescu, locțiitorul de la Direcția de Contraspionaj. Acesta avea să relateze în cartea sa „Un risc asumat” episodul de neînțeles care a declanșat valul de violențe ce nu a mai putut fi oprit.

Atât Filip Teodorescu, cât și documentele din dosarul de cercetare judecătorească din „Procesul Timișoara” consemnează că generalul Vasile Milea, ministrul Apărării, a ordonat ca două coloane de militari în uniforme de paradă să defileze prin centrul orașului, ca la o sărbătoare. În jurul orei 11.00, acești militari cu steaguri în mână și cu armament ca la paradă (nu aveau gloanțe) au pornit să mărșăluiască prin oraș. În zona centrală au fost atacați cu pietre, sticle și ciomege de grupuri de tineri. Din acel moment, totul a fost scăpat de sub control.

Teleconferința de la București a dictatorului

Ceaușescu a organizat în acea după- amiază, o teleconferință, în care a cerut Ministerului de Interne (Tudor Postelnicu) și Securității (Iulian Vlad) să deschidă focul asupra civililor, fără somație. La scurt timp, primele rafale care au secerat mulțimea adunată în fața Catredalei din Timișoara sunt trase dintr-un transportor blindat.

„Încercați să părăsiți spitalul”

Alți oameni au căzut pe Podul Decebal sau în apropiere de Complexul Studențesc. Revoluționarii nu vedeau cine trage, străzile fiind intenționat lăsate în beznă. „Noi veneam în coloană spre podul Decebal. Strada era în beznă. Eram în fruntea coloanei, braț la braț cu o prietenă. Am văzut de departe un licăr, de la o țigară aprinsă de un ofițer, care stătea jos, pe marginea drumului. La un moment dat a aruncat țigara și s-a tras. Prietena mea a căzut. Moartă. Apoi piciorul meu a dispărut. Practic rămăsese un sac de piele plin cu carne și oase tocate. S-a tras cu glonț exploziv. Acesta a intrat în picior, dar nu a mai ieșit, ci a explodat în interior. Asta aveam să constat la spital. Din fericire îmbrăcasem, de frig, și neștiind când voi mai ajunge acasă, mai multe perechi de pantaloni, și asta a atenuat șocul”, povestește revoluționarul Dan Gavra, rămas olog la Revoluție.

Adrian Kali, alt rănit, a fost împușcat în spate, de două ori. „Am simțit ca o lovitură de picior în spate. De fapt, îmi explodase spatele. M-am ridicat să apăr un prieten și am primit al doilea glonț. Pe acesta l-am simțit ca pe un burghiu care a intrat în carne. (…) La Spitalul Județean am intrat într- o camera de selectare a răniților. Pe jos băltea apă cu sânge. Au venit niste tineri în halate albe și un medic african. Unul ne-a spus „e groasă, încercați să scăpați, să ieșiți de aici”. Am înțeles abia când a intrat o domnișoară cu un registru și a început să noteze numele noastre, iar un tânăr, împușcat în picior, a scos buletinul și a încercat să mănânce prima pagină. Am fost urcat de un prieten într-o salvare, iar când am părăsit curtea spitalului începuse să se tragă după noi”, povestește Kali. Focurile de armă s-au auzit până a doua zi la 4,00 dimineața. Timișoara a numărat 66 de morți și 196 de răniți înregistrați la procuratura militară.

Măcelul din fața Catedralei

Lumea a început să iasă din case spre prânz, în Piața Operei. Ca la război, pe străzi erau TAB-uri, militarii defilau ostentativ în centru, s-au oprit tramvaiele, trupe în uniforme albastre cu căști, scuturi și câini, formau un cordon lung de la Catedrală până în Iosefin.

Miile de oameni au plecat mai întâi spre clădirea Consiliului Popular Judeţean, pentru a discuta cu primsecretarul judeţului, Radu Bălan.

Demonstranţii cereau libertate, pământ, pâine, căldură şi mâncare pentru copii, eliberarea arestaţilor din ziua precedentă, alegeri libere. Au fost înconjurați de soldați, stropiți cu apă de pompieri, fugăriți cu TAB-urile. S-au regrupat și au pornit spre celelalte cartiere, să cheme oamenii.

„Nu puteam crede că se trage cu muniție de război”

După ora 16,00 lucrurile s-au precipitat. Demonstranţii din Piaţa Operei au urcat cu un drapel pe treptele Catedralei şi au început să cânte „Hora Unirii” şi „Deşteaptăte române”.

Odată cu seara au început focurile de armă. Rafalele n-au contenit până a doua zi. Toată lumea credea că se trage cu gloanţe oarbe.

Nimeni nu își putea imagina că soldații - militari în termen -, practic niște copii de 18 ani împușcau oameni.

„Când am strigat «Soldaţi, uniţi-vă cu noi!» cei de pe TAB-uri au trecut pentru a împrăştia mulţimea. Milițienii au tras. Mai întâi foc de avertisment, apoi o rafală de jos în sus”, povestea revoluționarul Avram Gliguță. Au căzut „vreo 20- 30 de demonstranţi. O fată de vreo 20 de ani a murit pe loc, chiar lângă mine, fiind împuşcată în piept. Eu am fost, mai întâi, nimerit de glonţ în umăr, şi apoi de altul în piciorul stâng”, povestește pictorul Emeric Antal. Haosul era general. Pe linia de tramvai un TAB a trecut peste o femeie, ucigând-o pe loc.

Din cei împușcați la Catedrală, opt au murit în aceeași zi. Se trăgea și în alte locuri. „La ora 16:25, din clădirea Casei Armatei a ieşit un ofiţer şi câţiva soldaţi. Ofiţerul a început să tragă direct în noi, urmat de soldaţi, şi a rănit şi ucis aproximativ 8-9 persoane”, a povestit, ulterior evenimentelor, poetul Ion Monoran.