Ștefan Hrușcă continuă în weekend turneul național. Pe 13 decembrie, de la ora 17.00, fanii artistului îl vor putea asculta la Botoșani (Casa de Cultură a Sindicatelor), iar, de la ora 20.30, la Suceava (Casa de Cultură a Sindicatelor). Turneul va continua pe 14 decembrie, de la ora 20.00, la Brașov (Sala Patria), iar pe 15 decembrie, de la ora 20.00, la București (Sala Palatului).
CLUJ. Pasărea Rock încinge „Hora fără de hotar”, la Euphoria Music Hall. Fiecare spectacol va fi format din trei părți, spunând „povestea” membrilor fondatori ai grupului.
SIBIU. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă, duminică, 14 decembrie, ora 20:00, în încheierea Magic Show Fest, un spectacol de foc cu personaje fabuloase, ce vor invada Piața Mică din Sibiu.
ORADEA. În fiecare duminică, cei mici sunt așteptați la Candy Party în Oradea Shopping City. Cei mici se vor întâlni cu Prietenii Veseliei pentru trei ore de distracție și amuzament, unde învață lucruri noi și își fac mulți prieteni.
IAȘI. Fuego - Turneu național. Artistul a pornit la colindat țara. Anul acesta, interpretul poposește în 15 orașe cu muzică specifică sărbătorilor de iarnă. Astăzi, de la ora 18.00, artistul susține un concert în Bârlad, la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar mâine, 14 decembrie, de la ora 18.00, Fuego poposește la Casa de Cultură a Studenților, din Iași.