Săptămâna trecută, Rusia a cerut garanții ferme că ușa Alianței Nord-Atlantice va rămâne închisă mereu pentru Ucraina, o cerere aberantă, așa cum a calificat-o NATO, atât prin natura sa, dar și prin timingul acestei pretenții. Să lansezi o astfel de revendicare în privința unei țări suverane pe care ai mutilat-o premeditat și pe care o acum ții conectată la aparate ține de aceeași politică de sorginte medievală a Kremlinului prin care Vladimir Putin speră să redea grandoarea de altadat’ a Uniunii Sovietice. Cum am mai zis, tocmai aceste apucături geostrategice au adus NATO mult mai aproape de granițele Rusiei iar transferul de capacități militare este pe termen lung. Nimic nu va mai fi la fel în relația NATO-Rusia.
Astăzi însă, Moscova a primit câteva vești proaste. Nu numai că Jens Stoltenberg, secretarul-general NATO, a admis răspicat că ușa Alianței rămâne deschisă pentru Ucraina, dar a și subliniat că decizia unei eventuale aderări a Kievului la cel mai mare bloc militar a fost deja luată la summitul de la București. ''Uşa este încă deschisă. Îmi amintesc că la summitul de la Bucureşti am decis ca Ucraina să devină stat membru. Această decizie este încă valabilă dacă Ucraina va îndeplini criteriile de aderare'', a afirmat Stoltenberg, în cadrul sesiunii Adunării Parlamentare a NATO de la Haga.
A doua veste proastă este faptul că Rusia, ca urmare directă a agresiunii din Ucraina, pierde peste 110 de miliarde de euro anual iar prețul barilului de petrol incă nu s-a stabilizat. A treia veste este că la Washington au loc niște schimbări, probabil asociate ascensiunii republicanilor în Congresul american. Chuck Hagel și-a prezentat astăzi demisia, în contextul reorganizării strategiei Statelor Unite în lupta împotriva Statului Islamic, ce ar putea include și trupe la sol. În condițiile unor apeluri repetate și tot mai ferme din partea republicanilor privind livrarea de arme letale armatei ucrainene, noua agendă încă în lucru la Washington ar putea cuprinde și o asistență militară concretă acordată Kievului. Mai ales dacă scenariul asaltului asupra orașului-port strategic Mariopol de la Marea Azov se confirmă iar Rusia își face coridor terestru către Ucraina. Republica Moldova e apoi la o aruncătură de băț.
Revendind însă la aderara Ucrainei la NATO, este evident însă că scenariul rămâne deocamdată unul pe hârtie. Germania, cea care mereu contrabalanează pornirile îndrăznețe ale Americii în relația cu Rusia, a și spus prin vocea ministrului de Externe că se opune aderării fostei republici sovietice la NATO. A argumentat Frank-Walter Steinmeier că e vorba, mai întâi de toate, de lentoarea procesului de reforme din Ucraina care, în opinia sa, este un proiect pentru câteva generații.
La jumătatea lunii trecute, circa 44 la sută dintre ucraineni susțineau ferm aderarea țării la NATO, în creștere de la 34 de procente în mai. În 2012, cifra era de doar 12 procente. Tocmai din acest motiv, președintele Petro Poroșenko a anunțat astăzi că orice decizie legată de aderara țării la NATO va fi luată de populație printr-un referendum. În paralel, majoritatea pro-occidentală din noul parlament de la Kiev a fixat ca prioritate aderarea Ucrainei la NATO, angajându-se să modifice până la sfârşitul anului legislaţia naţională pentru „a anula statutul de stat nealiniat”, potrivit unui acord de coaliţie făcut public săptămâna trecută.
Bineînțeles, e cale lungă până la aderarea Ucrainei la NATO. Alianța nu va accepta sub nicio formă să importe un conflict între granițele sale ceea ce nu înseamnă că va răspunde aspirațiilor suverane ale populației ucrainene, atunci când va fi cazul. Dar așa cum s-a dovedit până acum, drumul spre Occident trece mai întâi prin NATO apoi prin UE. Securitatea crează premizele mult necesarelor reforme de care unele țări occidentale vorbesc acum și le folosesc drept argument contra. Iar NATO, „grație” Rusiei, și-a redobândit sensul existenței, într-un moment în care Alianța trecea printr-o criză de identitate și își dovedea menirea la mii de kilometri, pe frontul afgan. Orice nou act de agresiune comis de Rusia lui Putin nu face decât să aprindă și mai mult dezbaterea legată de necesitatea apartenenței la NATO, așa cum este cazul acum în Suedia și Finlanda. La Kiev, chiar și la Chișinău, se vorbește tot mai răspicat despre acest proiect care, atâta timp cât Alianța îl validează ca obiectiv legitim, rămâne un efort cu finalitate, fie el și îndelungat.
Recomandările noastre
