Reportaj în infernul Ebola: nu există doctori, personalul medical moare sau fuge pe capete, cadavrele putrezesc în curte!

Când a izbucnit epidemia de Ebola, în Liberia existau doar 12 doctori. Dintre ei, unul a fost deja ucis iar altul infectat de virus. Alții vor să plece. În spitalul JFK din Monrovia, condițiile de igienă sunt precare, iar personalul sanitar se gândește să fugă.

Joia trecută, a murit dr. John Tata. Câteva ore mai târziu, dr. Thomas Scotland a fost depistat pozitiv. Cu doar doisprezece doctori în toată țara, cea mai mare epidemie de Ebola înregistrată vreodată reprezintă un adevărat cataclism pentru Liberia.

Un centru de tratament al Ebola a fost deja nevoit să-și închidă porțile, scrie Washington Post. majoritatea personalului sanitar a renunțat de frică.

Statele Unite și alte state occidentale cheltuiesc sute de milioane de euro pe infrastructură și medicamente în tentativa de a stăvili epidemia și de a o păstra în interiorul granițelor Africii de Vest. Dar cea mai mare provocare nu este lipsa spitalelor, ci a doctorilor și a personalului sanitar, în condițiile în care aceștia se îmbolnăvesc sau renunță și pleacă.

Euro 2024. O poveste despre istorie și triumf. Corespondență din Berlin de la Daniel Nanu

Am întâlnit și români fericiți: pensia de 27.000 de lei i-a crescut cu 35% în 2023. Mai ia și leafă de la stat

Chiar și pentru cei obișnuiți cu tragedia, cele două evenimente de joi au adus o altfel de durere. Dr. J. Soka Moses este unul dintre personajele cheie din spitalul JFK. Dr. John Tata i-a fost profesor și mentor, iar cu Scotland a luptat umăr la umăr pe frontul Ebola. La aflarea veștii despre cei doi, s-a retras într-o încăpere ce servește de depozit de materiale. Stă chircit de durere, cu ochii injectați și vorbește despre colegii lui. În doar câteva minute, trei membri ai personalului medical vin la el să-și anunțe demisia.

„Ce pot să fac? Echipa mea crede că nu mai este sigur să lucreze aici”, spune el cu disperare reporterului Washington Post. „Mai e puțin și o să rămân singur în tot pavilionul.”

Până la jumătatea lui august, pavilionul Ebola din spitalul JFK era o clinică pentru holeră. Apoi, asistentele au început să scrie „Unitate de tratament Ebola” pe bucăți de hârtie și să le lipească pe dulapurile vechi.

Doctorii își îmbracă echipamentul de protecție în bucătărie. Nu există incinerator, așa că un morman de vreo trei metri înălțime cu pungi pline de gunoaie și excremente zace în spatele clădirii. Nu există morgă, și deseori cadavrele putrezesc afară, lângă locul unde pacienții se odihnesc în șezlonguri albe. Nu există nici măcar bonete de protecție pentru tot personalul medical, astfel că unii doctori trebuie să și le croiască singuri din tot felul de materiale pe care le găsesc.

Iar Moses, cel mai important doctor acum din pavilion, a avut doar o singură zi de pregătire pentru a învăța cum se tratează Ebola și are un salariu de 1500 de dolari pe lună.

Când părăsești pavilionul Ebola te întrebi obsedant dacă ai urmat cu suficientă atenție procesul de dezinfecție, dacă pielea din jurul măștii nu a fost cumva expusă, dacă nu cumva ai făcut vreo altă greșeală, cât de mică. Așa cum, se pare, a făcut dr. Scotland.