Chiar așa, pentru cine joacă Teodor Meleșcanu? Pe cine avantajează demisia sa din funcția de director al SIE și înscrierea în cursa pentru postul de Președinte al României? Care este miza reală a acestei mutări la prima vedere sinucigașe pentru un om sărit de șaptezeci de ani? Cum s-a reușit strângerea celor 200 000 de semnături necesare depunerii candidaturii fără chioșcuri de colectare, fără pagină de internet pentru promovare și fără să se știe măcar că directorul SIE are de gând să intre în această competiție?
S-a spus că Teodor Meleșcanu este soluția de backup a ACL pentru situația neplăcută în care Klaus Johannis ar fi obligat să renunțe la candidatură din cauza problemelor pe care le are în justiție, legate de presupusa sa incompatibilitate stabilită de ANI. S-a speculat că este un alt iepuraș al premierului Ponta menit să sporească inflația de candidați ai dreptei până la transformarea competiției într-o loterie. Din perspectiva implicării controversatului colonel Dogaru în strângerea semnăturilor necesare depunerii candidaturii, s-a insinuat că ar putea fi vorba despre un interes al Rusiei pentru candidatura lui Meleșcanu. În fine, și-a făcut loc și ideea că toată miza acestei candidaturi ar fi de fapt părăsirea de către Teodor Meleșcanu a postului de director al SIE pentru ca în locul său să fie instalat un fidel al actualului președinte sau, după caz, al prim-ministrului. Toate aceste scenarii au partea lor plauzibilitate, dacă urmărim biografia politică mai veche sau mai recentă a surprinzătorului candidat.
După ce a fost ministru de externe al PDSR și șef al Comitetului de sprijin pentru Ion Iliescu, Teodor Meleșcanu s-a dorit a fi întemeietorul celei de-a treia căi în politica românească și și-a înființat propriul său partid Alianța pentru România, cu sprijinul (mai ales financiar) al sulfurosului om de afaceri Adrian Costea. După eșecul în alegerile din anul 2000, (partidul nu a intrat în Parlament, iar Teodor Meleșcanu a fost un candidat modest în alegerile prezidențiale), APR fuzionează cu PNL-ul condus la acea oră de Valeriu Stoica. Optează repede pentru „aripa Patriciu” și devine chiar administratorul grupului Rompetrol deținut de magnat. Contribuie decisiv la înlăturarea lui Valeriu Stoica din fruntea PNL, dar nu poate bloca apropierea PNL de PD, materializată prin constituirea Alianței DA, câștigătoare a alegerilor din 2004. Rămâne fidel aripii Patriciu-Tăriceanu (adepte a apropierii PNL de PSD), iar după îndepărtarea Partidului Democrat de la guvernare devine ministru al apărării naționale și, pentru o foarte scurtă perioadă de timp, ministrul interimar al justiției. Poate surprinzător din perspectiva afinităților sale de lungă durată cu cu PSD (directe sau prin aripa pro-PSD din interiorul PNL) și vârstei destul de înaintate (la momentul respectiv avea deja 71 de ani), în 27 februarie 2012 este desemnat de președintele Traian Băsescu director al Serviciului de Informații Externe.
Diplomat cu vechi stagii, rafinat al vieții (adoră trabucurile, ținutele de mare clasă, papionul și... tortul de marțipan), este un om ale cărui convingeri politice se înscriu perfect în ceea ce s-ar putea numi liberalul USL. Altfel spus, este un fel de versiune, mai matură și mai stilată a lui... Călin Popescu Tăriceanu. Și ca stil, și ca opțiuni politice.
Teodor Meleșcanu este suficient de inteligent pentru a ști că nu are absolut nicio șansă să pătrundă în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Doi ani de discreție apăsată, departe de luminile rampei într-o țară în care ideile și oamenii ard instantaneu reprezintă un mare handicap, mai ales pentru un candidat care va intra în cursă la venerabila vârstă de 74 de ani. Proveniența dintr-un serviciu secret nu cred să fie nici ea un atù, în condițiile în care în mentalul colectiv toate suferă încă de confuzia, prea puțin flatantă, cu fosta Securitate. Cazul Turcescu este elocvent în acest sens. De ce renunță, atunci, la 74 de ani, la o slujbă invidiată de mulți pentru a se arunca într-o aventură cu... final așteptat? Cine are nevoie de această candidatură de ultimă oră? Vorba anticilor, „Cui prodest?”
Mergând pe analiza intereselor, la prima vedere, această candidatură, mai mult îl încurcă decât îl avantajează pe Victor Ponta. Meleșcanu este al treilea candidat al PNL participant la competiție (după Johannis și Tăriceanu). Este greu de crezut că în condiții normale el ar mai putea câștiga prea multe voturi din PNL pentru că electoratul acestui partid s-a cam orientat spre cei doi candidați susținuți de structuri puternice de partid. Cei dependenți de guvernare s-au dus cu Tăriceanu (protejat de premier, apt să ofere toate agrementele guvernării), iar cei care speră într-o schimbare de putere rămân cu Johannis. Meleșcanu nu le poate oferi nici prezentul, nici viitorul. Ce motive ar avea să-l urmeze? Dacă însă Klaus Johannis ar fi obligat să iasă din cursă situația ar deveni dramatică pentru Victor Ponta. Rămase fără candidat propriu, Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal ar fi obligate să se reorienteze și să sprijine încă din primul tur de scrutin un alt candidat. Or, este greu de imaginat că PDL care a cunoscut în ultimii ani toate trădările și umilințele posibile, care a boicotat referendumul de demitere a Președintelui României din 2012, ar avea vreun apetit pentru a-l vota pe Călin Popescu Tăriceanu (omul PSD și cel care a scos PDL de la guvernarea câștigată sub steagul Alianței DA). Cum orgoliul nu i-ar lăsa să meargă nici spre PMP, cu siguranță cele mai multe dintre voturile PDL (mai puțin celor care au deasupra capului sabia justiției) s-ar duce spre Monica Macovei. Or, aceasta este marele coșmar al lui Victor Ponta și al PSD. De aici, apare rolul lui Teodor Meleșcanu. El este un fel de Călin Popescu Tăriceanu sub acoperire (că tot e la modă), care, dacă ar ajunge să fie susținut de PNL și PDL s-ar putea transforma lesne în liantul dintre această alianță (ACL) și PSD. Mai mult, dacă lucrurile ar lua o asemenea turnură, aproape sigur PSD ar vota masiv cu Teodor Meleșcanu (s-ar calcula voturile necesare intrării lui Victor Ponta în cel de-al doilea tur de scrutin, iar surplusul ar putea fi trecut în contul lui Meleșcanu). În condițiile în care Johannis va rămâne în cursă, probabil strategia se va face cu Tăriceanu, pentru a împinge prezența acestuia în cel de-al doilea tur de scrutin. De acolo disputa ar deveni pentru oamenii din jurul lui Victor Ponta una de tipul win-win. Lumea lor ar fi salvată, baronii locali și-ar reintra în drepturi, Dan Voiculescu și prietenul său Adrian și-ar lua țara înapoi, parchetele ar fi conduse la standardele Nițu și Ciorbea, pușcăriile s-ar goli, iar „democrația” românească ar avea cele mai bune premise pentru a uita de anii dictaturii „naziste” a lui Băsescu.
Teodor Meleșcanu este, deocamdată, o soluție de avarie. Dar el poate deveni oricând cartea decisivă a regimului Victor Ponta.
Recomandările noastre
