La trei ani după „Ceva bun de la viață”, Dan Pița lansează, pe 5 septembrie, „Kira Kiralina”. Adaptarea romanului lui Panait Istrati este evenimentul cinematografic al toamnei.

Regizorul a ales povestea lui Panait Istrati nu numai pentru că are talentul și priceperea, ci și datorită capacității sale de a imagina o lume reală, iar publicul poate fi prins în furtuna rodnică a gândurilor ce leagă scriitorul, regizorul și interpreții în universul filmului. Premiera filmului “Kira Kiralina”, motivația perfectă pentru un interviu.

Evenimentul zilei: De ce ați ales acest subiect pentru filmul dumneavoastră?

Dan Pița: Nu mai ajunge să faci un film bun în ziua de astăzi, exigenţa publicului este atât de mare încât trebuie să faci un film excepţional. Esenţa este să dai unui film ceva care să-l scoată din obişnuit, să aibă o atracţie pe care altele nu o au. De aceea m-am hotărât să fac “Kira Kiralina”. Filmul este o adaptare liberă inspirată din scrierile lui Panait Istrati. Dacă arta nu descrie şi în mod critic lumea, nu e veridică…

- Felul în care Panait Istrati descrie lumea nu este greu de redat într-un film?

- Existenţa lui Panait Istrati a fost o aventură extraordinară. Cunoaşterea vieţii precare a celor umili a fost o şansă de a o descrie în detaliu. Tema romanului său “Kira Kiralina” este una pe care o abordează des, obsesia familiei destrămate. Dunărea pentru el este un reper important, la fel şi lumea care există în limitele acestui fluviu. Nu se putea face un film despre lumea pe care a cunoscut-o şi a văzut-o el, este un univers specific lui Panait Istrati. El vede lumea aşa cum numai el o poate vedea. A fost comparat cu Gorki, un scriitor genial, o comparaţie care-l caracterizează şi l-a obsedat tot timpul. Era un foarte bun prieten al lui Nikos Kazantzakis, un alt scriitor balcanic care aduce în prim-plan viaţa chinuită a oamenilor, a femeilor, copiilor schilodiţi sufleteşte. Panait a umblat atât de mult în lumea mare că tot ce scrie pare nou, nescris de nimeni. Din punctul acesta de vedere este un scriitor foarte original. Ceea ce atrage la el este frumuseţea morală a oamenilor şi mai ales a femeilor. Am avut o distribuţie destul de numeroasă, cu actori de toate vârstele. Producătorul este Castel Film, respectiv Vlad Păunescu, de care mă leagă o prietenie de aproape 35 de ani. Am făcut multe filme împreună şi sper ca şi acesta să fie unul interesant, cu tot ce poate să placă spectatorului din ziua de astăzi.

- A fost greu să readuceți pe marele ecran lumea Brăilei de acum 100 de ani? Mai seamănă viața de atunci cu cea de acum?

- În anumite puncte e o schimbare între lumea de acum 100 de ani şi cea de acum, dar din ce se întâmplă şi în jurul nostru ne dăm seama că obsesia familiei destrămate se perpetuează. Cred că sunt numeroase tragedii în lumea care ne înconjoară în ceea ce priveşte viaţa de familie. Dunărea este o zeitate care mereu înghite suflete, care cere mereu jertfe şi asta Panait Istrati ştia. A înţeles. Are câteva idei care-mi plac foarte mult. “Când eşti prea mândru în viaţă eşti pedepsit că nu faci pe nimeni fericit“ şi “În ziua în care nu mai ai nimic de dat, eşti uscat, precum smochina care stă trufaşă în vârful pomului, de unde nicio mână nu o poate culege, de unde nici gura nu o poate mânca, atunci e coaptă se usucă, se împietreşte şi moare contemplând cerul!” Obsesia lui era să fie generos şi să-i răsplătească sufleteşte pe toţi. Nu neapărat material.

Tot ce scrie Istrati pare nou, nescris de nimeni

- A fost greu să alegeți actorii din distribuție?

- Am făcut ca, de obicei, multe probe, am văzut foarte mulţi actori. Aici m-a ajutat şi directorul de casting Floriela Grapini. Mă consult de fiecare dată cu creatorul de costume, de data aceasta cu Oana Păunescu, care face nişte costume personalizate, specifice fiecărui personaj. Reuşeşte să îl decupeze şi să-l aşeze pe acesta într-o anumită zonă. De asemenea, trebuie să-l amintesc pe Ioan Grigorescu, pentru că e un scenariu scris iniţial de el, însă era mult mai amplu, mai itinerant, o călătorie în lumea balcanică, musulmană a lui Panait Istrati, a eroului Dragomir, dar din motive de buget am considerat că e la fel de interesant şi un film care se întâmplă în interioarele Brăilei. Sunt şi câteva exterioare, dar povestesc filmul şi nu e bine…

- Oare, dacă ar fi trăit Panait Istrati, credeți că ar fi fost mulțumit de felul în care apare lumea despre care a scris pe marele ecran?

- E complicat. Panait Istrati era foarte atras de cinema, dar nu ştiu dacă ar fi fost mulţumit, pentru că în literatură lucrurile se comunică într-un fel spre public, pe când filmul, oricât de lung ar fi, o oră sau două, nu poate cuprinde tot. Anumite lucruri se pot face însă în aşa fel încât să creezi emoţia literaturii lui Panait Istrati. E foarte multă emoţie în ce scrie el. Nu e atât tehnică literară, cât emoţie şi viaţă trăită.

O echipă de excepție

Generația 70, din care regizorul Dan Pița face parte, și-a lăsat amprenta în cinematografia românească. Una greu de șters. Din filmografia maestrului Dan Pița este suficient să amintim „Nunta de piatră”, „Duhul aurului”, „Filip cel bun”, „Tănase Scatiu”, „Bietul Ioanide”, „Noiembrie, ultimul bal”, „Profetul, aurul și ardelenii”, „Pruncul, petrolul și ardelenii”, „Concurs”, „Faleze de nisip”, „Dreptate în lanțuri”, „Pas în doi”, „Rochia albă de dantelă”. Regizorul a lucrat la filmul ce va fi lansat la 5 septembrie cu un scenariu scris de Ioan Grigorescu, pe care l-a adaptat în manieră liberă revenind la Panait Istrati de fiecare dată. În distribuția de tineri și de necunoscuți, precum Iuliana Cîrstea, la prima ei apariție în film, Iuliana Dumitru, Elias Ferkin sau Corneliu Ulici, Dan Pița a împănat ca niște piloni de rezistență actori consacrați, precum Florin Zamfirescu, Mircea Rusu și Constantin Florescu. Regizorul a ținut să mulțumească întregii echipe pentru efortul depus, producătorului Vlad Păunescu, lui Adrian Enescu, care a compus muzica, directorului de imagine Dan Alexandru, scenografului Dan Toader.