Elena Băsescu: "Îi sugerez lui Dottore Victor Viorel Ponta să o propună pe soţia sa la Ministerul Bugetului"
- Luana Matei
- 5 august 2014, 23:19
Într-o postare pe contul de Facebook, Elena Băsescu îi dă replica premierului Victor Ponta, după ce acesta a declarat, ironic, că o va propune pentru Ministerul Culturii dacă Traian Băsescu îi va refuza propunerea de a-o numi în funcșie pe Biro Rozalia.
"Dacă tot m-a propus Ministrul Culturii şi pentru că are predilecţie pentru un Guvern de rubedenii, îi sugerez lui Dottore Victor Viorel Ponta să o propună pe soţia sa, Daciana Sârbu, la Ministerul Bugetului. Asta pentru că am înţeles că se ocupă de finanţele familiei mai bine decât o face însuşi Premierul, câştigând lunar nu mai puţin de 100 de pensii medii ale locuitorilor din comuna Nana (10.000 de euro) - fac precizarea aceasta pentru că am văzut că este noul etalon al nivelului de trai pentru domnul Ponta. Sau, dacă la Buget este prea umilitor pentru domnul Prim-ministru, rămâne varianta Ministerului Apărării pentru Daciana Sârbu. Am încredere că, între timp, doamna cu pricina, absolventă a Colegiului Naţional de Apărare, a învăţat ce înseamnă iniţialele NATO", a comentat pe Facebook Elena Băsescu.