Regele Mihai: Regele Juan Carlos este astăzi o valoare nepereche a familiei demne a naţiunilor libere

Regele Mihai: Regele Juan Carlos este astăzi o valoare nepereche a familiei demne a naţiunilor libere

Regele Mihai I a transmis, într-un comunicat, că regele Juan Carlos al Spaniei, care a anunțat luni că abdică, "este astăzi o valoare nepereche a familiei demne a națiunilor libere" și "este unul dintre cei mai însemnaţi oameni de Stat ai Europei ultimei jumătăţi de secol".

"Prin aceste rânduri, doresc să împărtăşesc societăţii româneşti emoţia şi admiraţia pe care le simt în ceasul de faţă, pentru Regele Juan Carlos I al spaniolilor. Am fost martorul unei bune părţi din istoria contemporană a Spaniei, un timp al sacrificiului, al schimbării, al încercărilor şi al împlinirilor. Pot spune, deci, cu toată chibzuirea, că Regele Juan Carlos este unul dintre cei mai însemnaţi oameni de Stat ai Europei ultimei jumătăţi de secol", se arată în mesajul Regelui Mihai I, mesaj transmis de Biroul de presă de la Palatul Elisabeta.

"Prin darul de cârmuitor, prin devotamentul său şi prin forţa de a întruchipa democraţia, Majestatea Sa este astăzi o valoare nepereche a familiei demne a naţiunilor libere. Mă uit cu afecţiune şi încredere către admirabilul meu văr şi, prin el, către întreaga ţară a spaniolilor, fraţii noştri întru latinitate", mai spune Regele Mihai I în mesaj.

 

Ne puteți urmări și pe Google News