CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. Spitalele publice, libere să-și rotunjească veniturile din chirii

CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. Spitalele publice, libere să-și rotunjească veniturile din chirii

Unitățile ce închiriază spații și terenuri pe care le au în administrare vor câștiga mai mult din chirii. Managerii spun că e o gură de oxigen, în condițiile subfi nanțării, însă în spatele acestei măsuri s-ar putea ascunde interese imobiliare.

Spitalele de stat își vor putea închiria spațiile și terenurile, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătății. Jumătate din sume vor rămâne în contul unităților, cealaltă jumătate urmând să fie virată la bugetul de stat. În prezent, cotele din chirii de care beneficiază spitalele sunt infime și nu ajung pentru investiții semnificative. Dacă managerii salută măsura, reprezentanții asociațiilor de pacienți cred că la mijloc se ascund unele interese, ce ar putea afecta actul medical.

Coplata ajunge doar pentru spirt

Închiriera spațiilor se va face prin licitație publică, organizată de Minister sau de spitale, cu avizul MS. În lege e specificat clar că fondurile vor fi utilizate doar „pentru întreținerea, repararea sau modernizarea imobilelelor sau achiziția de dispozitive medicale”. Managerul Spitalului Universitar din Capitală, Cătălin Cârstoiu, spune că și acum unitatea pe care o conduce are închiriate spații pentru chioșcuri către primărie. „Legea actuală spune că spitalul primește o cotă cuprinsă de 0-10% din chirie, restul de 90% se duce la stat. Noi avem o hotărâre a Consiliul Local potrivit căreia primim 50%, însă la fel de bine puteam să nu primim nimic dacă ne cereau asta. Acum, avem dreptul legal la jumătate”. Anul trecut, spitalul a încasat din chirii 100.000 de euro, pe care i-a investit în aparatură medicală, EKG-uri, defibrilatoare etc.

Spitalul Universitar mai obține fonduri și din sponsorizări, granturi de cercetare, proiecte europene și studii clinice. „În străinătate, mai există o sursă mare: coplata pacienților pentru servicii medicale sau plata prin asigurări private. La noi, coplata e nesemnificativă, sumele strânse anul trecut ne-au ajuns doar pentru alcool sanitar”, adaugă Cârstoiu.

Și profesorul Dan Enescu, managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu”, vede proiectul ca pe o gură de oxigen. „E vorba de libertatea de a câștiga ceva fără să mai cerșesc la Casă. Noi suntem în reconstrucție, așteptăm să terminăm pentru a face o evaluare a spațiilor de închiriat. Fiind un spital de copii, nu avem cum să cerem coplată”.

Și Spitalul Floreasca a închiriat două chioșcuri către primărie, însă unitatea nu primește nicio cotă din chirii. „Ar fi bine dacă s-ar reglementa să obținem 50%. Fondurile noastre proprii vin din sponsorizări”, susține managerul Radu Macovei.

"E o presiune a mafi ei sectorului public-privat. Spitalele vor putea închiria secții întregi operatorilor privați, nu doar spații pentru chioșcuri.” VASILE BARBU, Asociația pentru Protecția Pacienților

"În prezent, spitalul poate primi o cotă de maximum 10% din închiriere, grosul merge la stat. Proiectul stipulează clar că avem dreptul la jumătate.” CĂTĂLIN CÂRSTOIU, manager Spitalul Universitar

Mizele ascunse

Vasile Barbu, președintele Asociației pentru Protecția Pacienților, e sceptic cu privire la interesele economice ale spitalului. „E presiunea mafiei sectorului public-privat. Spitalele vor putea închiria saloane sau secții către operatorii medicali privați, nu neapărat pentru chioșcuri. Legea e incompletă, trebuie specificat clar că ai voie să închiriezi fără să reduci capacitatea și să afectezi activitatea spitalului”. În plus, spitalele pot închiria și terenuri pe perioadă nedeterminată, fără a avea controlul construcțiilor. În opinia acestuia, cele mai bune metode prin care un spital public își poate rotunji veniturile sunt: prestarea de servicii din afara pachetului de bază (nedecontate), servicii de medicina muncii, analize și investigații sau închirierea aparaturii către furnizori privați.

Sesizați „MEDICUL DE GARDĂ”!

Dacă doriți să ne semnalați situații ilegale sau nereguli din sistemul sanitar, o puteți face la e-mail doctorevz@evz.ro, telefon 021.2022000 sau la adresa Evenimentul zilei, bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 6, sector 2, București - pentru „Medicul de Gardă”.

Ne puteți urmări și pe Google News