Deputatul PNL Mugur Cozmanciuc: Susțin ferm continuarea parcursului european al Republicii Moldova
- Departamentul Politic
- 9 aprilie 2014, 15:07
Ca om politic român susțin ferm continuarea parcursului european al Republicii Moldova, deoarece cred în principiile și valorile cărora se subsumează o astfel de alegere din partea statului moldovean și a cetățenilor săi, a afirmat deputatul PNL Mugur Cozmanciuc, potrivit unui comunicat de presă.
” Pe fond, trebuie să recunoaștem că sunt aceleași principii care au fost îmbrățișate după 1989 de statele din Europa Centrală și de Est și, ulterior, inclusiv de Federația Rusă, unde a avut loc o schimbare de anvergură. Din această perspectivă, aspirația statului moldovean în direcția acestor valori este legitimă. Şi legitimată de experiența a sute de milioane de cetățeni din Europa, dar nu numai. Consolidarea prezenței Republicii Moldova în spațiul geopolitic definit de aceste valori și principii este o opțiune pe care statul moldovean trebuie să o facă ținând cont tocmai de experiența și parcursul unei întregi regiuni, a unui mare număr de state care, având un trecut comun, au astăzi un prezent definit de anumite standarde”, a declarat Cozmanciuc.
Acesta a mai afirmat că : ” Analiza situației regionale pune Republica Moldova, aparent, în fața unei dileme privind ritmul evoluției sale în direcția principiilor și valorilor europene. În anumite momente, o retragere tactică poate fi o soluţie înţeleaptă, cu condiţia ca ea să nu mascheze o renunţare strategică. Riscul unei retrageri tactice făcută în acest moment se calculează pornind de la resursele reale pe care le are la dispoziţie pentru a menţine direcţia parcursului european pe termen lung. În ce măsură poate Republica Moldova să continue evoluţia spre valorile şi principiile pe care le-a îmbrăţişat în anii 90, fără sprijinul statelor care au o experienţă reală în aplicarea lor?".
Deputatul liberal a adăugat că :” Republica Moldova are de făcut, ca stat, o alegere între, pe de o parte, un set de principii şi valori şi, pe de altă parte, o poziţie defensivă în raport cu o putere regională. O alegere similară, într-un context mult mai dificil, a fost făcută în anii 90, când s-a optat pentru valorile şi principiile europene. Fără a ignora dificultăţile actuale, dar comparând atent situaţia regională şi europeană de atunci şi de acum, am convingerea că Republica Moldova va alege cartea europeană”.