TOP 15 Cele mai frumoase drumuri din lume | GALERIE FOTO

TOP 15 Cele mai frumoase drumuri din lume | GALERIE FOTO

În topul celor mai frumoase drumuri din lume, realizat de jurnaliştii de la carsroute.com, pe primul loc se află Transfăgărăşeanu, admirat de fiecare turist care a ajuns vreodată în România şi care l-a parcurs.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE! Potrivit carsroute.com, cele mai frumoase șosele trebuie să aibă suficiente virajuri încât să ajungi la final cu dureri de cap, dar cu un sentiment incredibil că le-ai cucerit și vrei s-o mai faci încă o dată. Şi ca să se justifice includerea lor în clasamentul celor mai frumoase drumuri din lume, acestea trebuie să fie provocatoare, să aibă un traseu complex, extrem de puțin trafic și, evident, priveliști care îți taie respirația. TOP 15 Cele mai frumoase drumuri din lume: 1. Transfagarasan – România Cel mai înalt, cel mai periculos și cel mai frumos drum asfaltat din România, a fost construit ca o șosea militară strategică dictatorul Ceaușescu între anii 1970-1974. Transfăgărășanul leagă regiunile istorice Transilvania și Muntenia. Are 90 de kilometri lungime, traversează cele mai înalte zone ale Carpaților Meridionali, iar cea mai spectaculoasă este partea nordică a drumului, cu viraje strânse, serpentine și coborâri abrupte. În vârf, se face accesul către lacul glaciar Bâlea Lac.În timpul construcţiei, conform datelor neoficiale, au murit 40 de soldaț, iar alţii 400 de oameni şi-au pierdut viaţa când s-a făcut tunelul. 2. Stelvio Pass – Italia Este al doilea cel mai înalt drum pavat din Alpi, fiind la 2.757 metri altitudine şi face legătura dintre Valtellina și Merano. Trecătoarea Stelvio este celebră datorită celor 48 de viraje strâse. Este considerat unul dintre cele mai dificile drumuri din lume, dar priveliştea spectaculoasă face ca drumul să merite orice efort. 3. Lysebotn Road – Norvegia Şoseaua începe cu un drum îngust ce urcă zidurile abrupte ale fiordului Lysefjord din Norvegia. Drumul include 27 de viraje și un tunel în lungime de 1,1 kilometri care, pentru a face lucrurile și mai interesante, are trei serpentine în interior. Cei care au mers pe acest drum cu o suprafață perfectă spun că oferă senzații asemănătoare cu cele ale unui montagne russe. 4. The Jebel Hafeet Mountain Road – Emiratele Arabe Unite Şoseua taie pur şi simplu deşertul, iar cei 11,7 kilometri lungime se termină într-o parcarea unui palat, cu acces şi la singurului hotel din zonă. Cu cele trei benzi, două de urcare și una de coborâre, drumul este un amestec de porțiuni drepte și curbe, iar calitatea excepțională a asfaltului face din parcurgerea acestuia o experienţă remarcabilă.. 5. Col de Turini – Franţa Este situat într-o trecătoare prin Alpi, în sudul Franței, la 1,6 kilometri deasupra nivelului mării. Inclus într-o etapă a cunoscutuliu Raliu Monte Carlo, tocmai pentru că are unul dintre cele mai provocatoare trasee, drumul are 34 viraje, dar şi porțiuni drepte, care permit atingerea unei viteze de peste 170 km/oră. 6. Los Caracoles Pass –  Chile, Argentina Trece printr-un teritoriu accidentat al Muntelui Andreas din Anzi, pe traseul dintre Chile și Argentina, cu multe serpentine dificile pe o pantă abruptă și numeroase viraje. Şi totul fără balustrade de siguranță. În cea mai mare parte a anului, trecătoarea este acoperită de zăpadă, de aceea acest drum este extrem de dificil de parcurs. Cu toate acestea, Los Caracoles este o șosea destul de sigură, dovadă fiind numărul mic de accidente comparativ cu drumurile similare. 7. San Bernardino Pass – Elveţia Străbate Alpii Elveției şi leagă orașele Misox și Hinterrhein. Trecătoarea se află la o înălțime de 2.065 metri, are un tunel de 6,6 kilometri lungime şi zone foarte înguste cu viraje periculoase. Cu toate acestea priveliștile uimitoare fac ca orice efort să merite făcut. 8. Guoliang Tunnel Road – China Construit iniţial de 13 săteni în doar cinci ani, în munții Taihang, în provincia chineză Hunan, acesta a fost făcut apoi de constructorii chinezi cu multe sacrificii umane. A fost deschis circulației în 1977, iar tunelul săpat în munte are 1.200 lungime, 5 metri înălțime și 4 metri lățime. Considerat unul dintre cele mai periculoase din lume, acest traseu pitoresc a fost numit „drumul care nu tolerează nicio greșeală” și este o destinație importantă pe harta turismului în China. 9. Trollstigen – Norvegia Este una dintre cele mai mari atracții din Norvegia. Străbate munții în regiunea Rauma, iar Trollstigen, cum este denumit, se traduce prin "Scara Trollilor". Şoseaua are priveliști amețitoare şi câteva cascade incredibile. Este foarte îngust, are 11 viraje, fiind o adevărată provocare, care se termină în vârf de munte, la cascada Stigfossen. 10. North Yungas “Road of Death” – Bolivia Numit de localnici „El Camino de la Muerte”, a fost desemnat, în 1995, cea mai periculoasă din lume. Are 70 de kilometri lungime și leagă La Paz de Coroico prin Anzii Bolivieni. Are o singură bandă de mers, urcușuri și coborâșuri riscante, pasaje înguste, iar parapeţii sunt o raritate. În plus ceața și ploaia reduc vizibilitatea, şi ca totul să fie şi mai dificil suprafața noroiasă face din parcurgerea acestui drum o adevărată provocare. În medie, aici are loc un accident mortal la fiecare două săptămâni și se estimează că între 200 și 300 de pasageri mor anual din cauza acestui traseu înşelător. 11. Oberalp Pass – Elveţia Este un drum incredibil prin munții Elveției, fiind totodat o legătură importantă între Elveția Centrală și Graubunden Oberland. Șoseaua este foarte populară în rândul șoferilor europeni, dar se poate circula doar în timpul verii. Iarna, este închisă circulației, iar drumul este folosit pentru schi, săniuș și drumeții. 12. Atlantic Road – Norvegia Drumul a fost votat de norvegieni drept construcția secolului trecut și are o lungime de 8 kilometri. Face legătura dintre localitățile Molde și Kristiansund. Șoseaua este spectaculoasă prin faptul că urcă și coboară în multe locuri precum o mare învolburată. 13. Iroha-zaka – Japonia Face legătura între Nikko Central și Oku-Nikko şi are 48 de curbe. La fiecare cotitură se află câte o literă din alfabetul japonez antic. De fapt, Iroha-zaka este compusă din două drumuri, unul care urcă și altul care coboară. 14. Red Rock Scenic Road – SUA Șoseaua parcurge Sedona Red Rock Country, un ținut numit „muzeul fără pereți”. Drumul oferă o priveliște splendidă, munţii roşiatici par a fi niște spirite fără vârstă. Traseul trece și prin Monumentul Național Castelul Montezuma și Pădurea Națională Coconino. 15. The Overseas Highway – Florida, SUA Acest drum unește insulele, prin 42 de poduri. Şoseaua a fost construită în 1938, pe traseul unei vechi căi ferate care a fost distrusă de un uragan. Parcurgerea acestui drum, în mare parte deasupra apei, durează aproximativ patru ore și oferă peisaje extraordinare, mai ales la ora răsăritului și apusului. ARTICOLE POPULARE:

  • Prinţul Harry se însoară? Presa britanică vorbeşte despre o iminentă logodnă regală | GALERIE FOTO

  • Oameni bizari care fac lucruri uluitoare | GALERIE FOTO

  • ”Vampa cu văl”, prințesă sau prostituată? Povestea unei femei foarte abile | GALERIE FOTO

  • Cea mai veche PIRAMIDĂ din lume a fost descoperită în Crimeea | GALERIE FOTO / VIDEO

  • Cele mai șocante chipuri de infractori | GALERIE FOTO

  • "N-am mai întâlnit asemenea nesimţire!", a izbucnit un judecător, după ce o tânără şi-a reclamat părinţii în justiţie | GALERIE FOTO / VIDEO

  • Acesta este Hercule, cea mai mare pisică din lume | GALERIE FOTO / VIDEO

  • MINUNE în Miami: Un bebeluş de 5 luni a fost salvat după ce a primit SĂRUTUL VIEŢII de la mătuşa sa| GALERIE FOTO / VIDEO

  • "Lupii nopţii", armata de motociclişti a lui Putin merge în Crimeea | GALERIE FOTO

Ne puteți urmări și pe Google News