Valul de gripă porcină ne ajunge la finalul lui ianuarie
- Geta Neacsu
- 8 ianuarie 2014, 23:26
Gripa care a declanşat pandemia din 2009 revine şi în acest an, este estimarea experţilor. Ministerul Sănătăţii a cumpărat 600.000 de doze de vaccin antigripal din străinătate.
Decesul unui pacient cu afecţiuni pulmonare la Spitalul din Sibiu a dat frisoane oficialilor români din sănătate, în condiţiile în care în SUA virusul gripei porcine a făcut deja cinci victime, iar în Europa au apărut primele cazuri de infecţie cu A /H1N1, combinate şi cu alte tuplini de virusuri gripale. Reprezentanţii spitalului sibian au dat asigurări că pacientul care a decedat, angajat al Aeroportului Internaţional din Sibiu, nu a fost confirmat cu gripă. Cu toate acestea, alţi doi angajaţi ai aeroportului au fost spitalizaţi, ieri, cu suspiciune de gripă. "Din cele două suspiciuni, a fost confirmat un singur caz de gripă umană, A/H3N2, celălalt fiind infirmat. În prezent, starea persoanei contaminate cu virusul gripal uman este stabilizată. Printre atribuţiile de serviciu ale acestor trei persoane de la aeroport nu intră contactul direct cu pasagerii", afirmă oficialii din Ministerul Sănătaţii.
- ALERTĂ MEDICALĂ. Suspiciunile de GRIPĂ la Aeroportul Internațional din Sibiu SE CONFIRMĂ
"Aşteptăm încă un val de A/H1N1" Managerii instituţiilor sanitare nu exclud însă posibilitatea unei epidemii de gripă la finalul acestei luni. "Deocamdată, am avut doar un singur caz de gripă. Este posibil ca spre sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lui februarie să apară şi la noi mai multe cazuri ca urmare a intensificării circulaţiei între SUA şi Europa. Când vorbim despre gripă, lucrurile sunt imprevizibile. În aceste condiţii, este bine ca persoanele din grupele de risc să se vaccineze", este de părere dr Emanoil Ceauşu, managerul Spitalului de boli infecţioase "Victor Babeş" din Bucureşti. La rândul său, reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în România prognozează pentru acest an o revenire a gripei pandemice A/H1N1. "Ne aştepăm ca în epidemia sezonieră să fie dominant tot virusul A/H1N1, cel pandemic", spune Victor Olsavszky. Experţii în boli transmisibile opinau că după pandemie vor mai urma sezoane în care virusul pandemic A/H1N1 va fi din nou dominant. "Este vorba despre aşa-numita cocoaşă a pandemiei, precum cea de la cămilă. Cei care s-au vaccinat contra gripei pandemice sunt protejaţi în continuare, însă acum sunt în circulaţie mai multe virusuri gripale". Dacă în Statele Unite virusul pandemic este dominant, în Europa circulă trei tulplini, toate cuprinse în vaccinul din acest an. Mai exact, vaccinul din acest an acoperă tulpinile: A/ California/7/2009 (H1N1) pdm09, A/ Victoria/361/2011 (H3N2)-depistat la angajatul aeroportului din Sibiu şi B/ Massachusetts/02/2012. Institutul Cantacuzino a întârziat livrarea de vaccinuri Soluţia cea mai sigură împotriva complicaţiilor gripei este vaccinarea. Deşi, iniţial, Institutul Cantacuzino se angajase că va livra pe piaţă 400.000 de doze de vaccin, până acum Ministerul Sănătăţii (MS) nu a cumpărat nicio fiolă de la instituţia în cauză, întregul vaccin de pe piaţă fiind din import. Numărul dozelor cumpărate este de 600.000, din care 324.000 au fost folosite. Dacă A/H1N1 afectează în special tinerii sănătoşi, celelalte două tulpini lovesc mai ales persoanele cu boli cronice, de vârsta de treia.
- Arafat, despre cazul angajaţilor Aeroportului din Sibiu: Nu ştim dacă este gripă porcină. Institutul Cantacuzino analizează probele
Diferenţe între răceală şi gripă De multe ori, este greu de făcut diferenţa între gripă şi răceală pentru că multe simptome sunt comune. Ambele sunt provocate de virusuri, iar infecţia se transmite pe cale aeriană. Amândouă ne fac să ne simţim rău. Sunt însă şi diferenţe notabile. ● Gripa se instalează mai repede şi cu mai multă forţă faţă de banala răceală, adică două sau trei ore faţă de o zi sau două. ● Copiii şi bătrânii gripaţi tind să dezvolte şi alte probleme de sănătate. ● Febra este rară în condiţiile în care o persoană răceşte, dar este obligatorie dacă vine vorba de gripă. ● Alte caracteristici ale gripei sunt dureri de cap, în piept şi musculare, senzaţie de slăbiciune, tuse seacă şi severă.