Cum circulă RATB-ul şi metroul de Anul Nou

Cum circulă RATB-ul şi metroul de Anul Nou

În noaptea de Revelion, trenurile de metrou circulă la intervale de 10-20 de minute, iar tramvaiele 1 şi 41, precum şi autobuzele RATB de pe 16 linii asigură legătura între centrul Capitalei şi toate cele şase sectoare.

Trenurile de metrou circulă, de Revelion, la interval de 10 minute între orele 24.00 şi 01.00, apoi, până la 05.00, la interval de 20 de minute, pe Magistrala 1 (Republica- Dristor 2), Magistrala 2 (Berceni- Pipera), Magistrala 3 (Anghel Saligny- Preciziei) şi Magistrala 4 (Gara de Nord 2- Parc Bazilescu).

Din 1 până în 3 ianuarie 2016, trenurile de metrou vor circula pe toate cele patru magistrale la interval de nouă minute.

În funcţie de numărul călătorilor din perioada 29-31 decembrie, Metrorex va introduce trenuri suplimentare pe magistralele 1, 2 şi 3.

Astfel, vor circula pe întreg parcursul nopţii autobuzele de pe traseele care converg spre zona centrală (N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119, N121).

Linia 1 de tramvai va circula pe inelul central al oraşului, pe traseul strada Şura Mare, Şoseaua Giurgiului, Piaţa Eroii Revoluţiei, Calea Şerban Vodă, bulevarsul Gheorghe Şincai, strada Nerva Traian, bulevardul Octavian Goga, Calea Vitan, Şoseaua Mihai Bravu, Şoseaua Ştefan cel Mare, bulevardul Iancu de Hunedoara, Şoseaua Nicolae Titulescu, Pasaj Basarab, Şoseaua Orhideelor, bulevardul Vasile Milea, bulevardul Timişoara, Şoseaua Progresului, strada Dr. Constantin Istrate, Şoseaua Viilor, Şoseaua Olteniţei, cu revenire la strada Şura Mare.

Tramvaiele de pe linia 41 vor asigura transportul călătorilor între staţiile Piaţa Presei Libere - Ghencea, pe traseul bulevardul Expozitiei, bulevardul Mărăşti, bulevardul Mareşal Alexandru Averescu, strada Turda, Pasajul Grant, Şoseaua Crangaşi, strada Virtuţii, strada Lujerului, strada Braşov, bulevardul Ghencea şi retur.

În zilele de 1 şi 2 ianuarie 2016, RATB va scoate pe traseu un număr redus de vehicule, corespunzător unei zile de duminică.