În SECRET, Primăria a mutat WC-urile publice departe de textul PROCLAMAȚIEI DE LA TIMIȘOARA
- Georgeta Petrovici
- 23 decembrie 2015, 09:18
La mai puțin de 24 de ore de la momentul în care presa primăria Timișoara s-a făcut de rușine în public, încercuind textul Proclamației de la Timișoara cu toalete publice, în secret, la ordinul edilului, acestea au fost mutate ”regulamentar” mai departe”.
Zilele trecute, cilindul pe care e reprodus integral textul Proclamației de la Timișoara, principalul document politic postrevoluționar, a fost înconjurat de 18 toalete ecologice. Amplasarea a avut loc cu puțin timp înainte de celebrarea a 26 de ani de la Revoluția din decembrie 1989.
Proclamaţia de la Timişoara a fost lansată pe 11 martie 1990 în Piaţa Operei, textul fiind citit de la balconul Operei, de regretatul George Şerban, fiind primit cu urale de cei peste 15.000 de timişoreni aflați, la manifestație. Proclamația de la Timișoara a fost primul document postrevoluționar care și-a propus să asigure României democratice o evoluție politică sănătoasă, cerând ca “ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate”.