Confruntată cu criza imigranților și cu amenințarea jihadistă, Franța, atât de intransigentă la început, și-a schimbat radical diplomația față de Siria, de câteva luni încoace, trecând în planul doi viitorul lui Bashar Al-Assad.

Sângeroasele atentate din 13 noiembrie de la Paris au accelerat virajul politicii franceze, François Hollande a anunțat limpede că prioritatea absolută o reprezintă lupta împotriva Statului Islamic, care a revendicat atacurile.

„Inamicul nostru în Siria este ISIS”, a afirmat Hollande apăsat, după atentate. Dar până unde merge virajul?

Șeful diplomației franceze, Laurent Fabius, a stârnit rumoare vineri, declarând în premieră că forțele regimului sirian pot fi luate asociate în lupta împotriva ISIS.

Ministrul de Externe francez a spus la RTL:

„Sunt două serii de măsuri: bombardamentele (...) și forțele terestre, care nu pot fi ale noastre, dar care pot fi deopotrivă forțe ale Armatei Siriene Libere (de opoziție – n.r.), forțe arabe sunnite, și, de ce nu, forțe ale regimului, dar și kurzi, bineînțeles.”

Sucire spectaculoasă sau declarație scoasă din context?, se întreabă Le Figaro.

Aceste afirmații au surprins mai ales pentru că veneau din gura celui mai mare detractor al lui Assad, pe care l-a catalogat cândva drept „călău al propriului popor”.

Sau:

„Assad și teroriștii sunt două fețe ale aceleiași monede.”

În răsucirea sa de vineri, Fabius a mers, se pare, prea departe pentru Hollande. Potrivit unui comunicat al președinției, nu se pune problema unei colaborări acum cu armata siriană.

Pentru ca aceasta să se poată realiza, arată președinția, trebuie îndeplinite mai multe condiții: instalarea unui guvern de uniune națională care să cuprindă toate forțele politice, inclusiv din diaspora; un calendar al tranziției; și, mai ales, nimic nu va fi posibil cât Assad va continua să-și masacreze poporul.

Câteva ore mai târziu, lăsat în ofsaid, Laurent Fabius se simte nevoit să vină cu clarificări: colaborarea cu armata siriană în lupta împotriva ISIS nu este posibilă decât în cadrul unei „tranziții politice credibile”.

Între timp, a devenit evidentă o reapropiere a Franței de Rusia, aliată fidelă a regimului de la Damasc. Parisul și-a însușit cu elan ideea unei coaliții internaționale unice pentru a lupta contra ISIS, lansată de Putin în septembrie, de la tribuna Adunării Generale a ONU, propunere respinsă la vremea respectivă tocmai de faptul că Moscova dorea ca din alianță să facă parte și regimul sirian.

Declarațiile lui Fabius au atras cu atât mai mult atenția cu cât au fost făcute a doua zi după vizita lui Hollande la Kremlin, prilej cu care cele două țări au convenit să-și „coordoneze” loviturile aeriene în Siria împotriva ISIS.

Rusia, acuzată de Occident că nu atacă decât moderat ISIS și că se concentrează asupra celorlalte grupări rebele, care vor să răstoarne regimul de la Damasc, se va „abține” să bombardeze „opoziția sănătoasă”, a promis Putin. Dar continuând să insiste că armata siriană este un „aliat natural în lupta împotriva terorismului”.

Totuși, Franța și Rusia nu au ajuns la un acord privind marea coaliția dorită de Hollande și de Putin, și nici soarta lui Assad. Cel puțin la nivelul declarațiilor oficiale.