Raluca Turcan, despre DEMISIA lui PONTA: A fost o decizie firească într-o ţară europeană. Cu siguranţă vor urma consultări şi în urma acestora va fi propus un nou premier
- Alexandra Chiric
- 4 noiembrie 2015, 11:36
Deputatul Raluca Turcan, vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL), consideră firească demisia cabinetului Ponta şi spune că "în acest moment se pot constitui noi majorităţi parlamentare".
"A fost o decizie firească într-o ţară europeană", a spus Raluca Turcan despre decizia lui Victor Ponta de a-şi depune mandatul de premier.
Ea a arătat că, "în acest moment, se pot constitui noi majorităţi parlamentare şi, dacă aceste noi majorităţi parlamentare vor fi confirmate prin vot în Parlament, Guvernul va avea o anumită structură", precizând că, "în continuare, trebuie urmată Constituţia".
"Cu siguranţă vor urma consultări şi în urma acestora va fi propus un nou premier", a arătat Turcan.
Deputatul Mircea Cazan, copreşedinte al PNL Sibiu, crede că, "în acest moment orice este posibil", referindu-se la venirea la guvernare a PNL.