Bashar al Assad este dispus să organizeze alegeri în Siria. A pus o singură condiţie
- Costin Popa
- 25 octombrie 2015, 19:18
Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a declarat că principalul obiectiv îl reprezintă eradicarea terorismului din ţara sa.
"Dispariţia organizaţiilor teroriste poate conduce la o soluţie politică căutată de Siria şi de Rusia, care va mulţumi poporul sirian şi va menţine suveranitatea, independenţa şi integritatea Siriei", a declarat Assad, informează Agerpres, citând AFP. La câteva zile după vizita de la Moscova, Assad a primit la Damasc o delegaţie formată din deputaţi şi alţi oficiali ruşi. El a reiterat în acest context că prioritatea trebuie să fie lupta împotriva grupărilor teroriste, un termen care înglobează, în opinia puterii de la Damasc, toate organizaţiile care luptă împotriva regimului, fie că sunt moderate, islamiste sau jihadiste. Un membru al delegaţiei ruse, deputatul Alexandre Iuştşenko, a spus că Bashar al-Assad este pregătit să organizeze alegeri cu participarea tutoror forţelor politice.