Iată ce a pregătit Casa Regală pentru aniversarea Regelui Mihai I

Iată ce a pregătit Casa Regală pentru aniversarea Regelui Mihai I

Majestatea Sa regele Mihai I împlinete, pe 25 octombrie, 94 de ani. Casa Regală a României a pregătit un program complex, prin care este sărbătorit regele.

Evenimentele aniversare se desfăşoară la Bucureşti şi la Sinaia, în perioada 22 octombrie – 8 noiembrie.

Astfel, mâine, la Castelul Peleş, va fi Ceremonia de acordare a burselor de studii „Regele Ferdinand I” și „Regina Maria”.  La ora 15.45, în Salonul Florentin al Castelului Peleș, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor acorda bursele de studii „Regele Ferdinand” și „Regina Maria”. Doi studenți eminenți din cadrul Universității Academiei de Ştiinţe a Moldovei vor primi bursele anului 2015. Cele două burse regale dedicate studenților Basarabiei au fost fondate în acest an de Principesa Moștenitoare și Principele Radu, au caracter anual și sunt o continuare a legăturii tradiţionale dintre Coroană şi educaţie, începută de întemeietorul României moderne, Regele Carol I. Tot mâine, începând cu ora 16.00,  vor fi Ceremonie de decorări și concert al Corului Regal la Castelul Peleș. În numele regelui,  vor di decorate personalități, instituții și colaboratori ai Casei Regale, din România i de peste hotare. Ceremonia va fi urmată, la ora 17.00, de un concert susținut de Corul Regal în Sala de Muzică.

Duminică, 25 octombrie, chiar de ziua regelui, Ateneul Român va găzdui, începând cu ora 18.00, a opta ediţie a concertului anual de binefacere organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României. Fondurile obținute în urma concertului vor fi folosite în beneficiul programului Tinere Talente, prin intermediul căruia Fundația oferă burse de studiu tinerilor artiști aflați în situații materiale dificile. Concertul va fi oferit de către tenorul Teodor Ilincăi, alături de Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României, dirijată de maestrul Tiberiu Soare. După concert, în foaierul Ateneului Român, va avea loc expoziția bursierilor programului Tinere Talente. Vor lua parte Principesa Moștenitoare și Principele Radu. Alături de Altețele Lor Regale, va fi prezentă Principesa Maria.  Evenimentele dedicate Regelui Mihai I se vor încheia duminică, 8 noiembrie, de ziua onomatiscă a regelui, cu un concert susţinut de Corul Regal, dirijat de Eduard Dinu.