ATAC MONSTRUOS. Un cuplu octogenar, care a supravietuit Holocaustului, BĂTUT cu sălbăticie şi jefuit
- Andreea Matei
- 12 septembrie 2015, 11:18
Doi supravieţuitori ai Holocaustului au fost bătuţi cu sălbăticie chiar în locuinţa lor din Amsterdam. Indivizii care i-au atacat, au pretins că sunt ofiţeri de poliţie pentru a intra în casă, nu s-au mulţumit doar să le aplice lovituri feroce şi să le smulgă bijuteriile cu brutalitate, numindu-i "evrei mizerabili".
În urma traumelor, bărbatul a rămas orb, are o coastă ruptă şi va rămâne imobilizat într-un scaun cu rotile pe viaţă, iar soţia sa, încă în spital, are dureri cumplite şi ar putea rămâne şi ea în scaun cu rotile pentru tot restul zilelor, relatează Daily Mail.
Shmuel Blog, de 87 de ani, şi soţia sa Diana, de 86 de ani, le-au povestit autorităţilor că atunci când au fost tâlhăriţi, le-au spus indivizilor că sunt supravieţuitori ai Holocaustului, dar asta n-a făcut decât să le amplifice coşmarul. Jefuitorii au devenit mult mai violenţi de la acel moment, folosind insulte rasiste şi vorbe ostile.
După ce au furat lucrurile de valoare, cuplul a fost legat şi lăstat să moară.Poliţia olandeză suspectează că cei doi atacatori sunt musulmani, dar ancheta este una încă în desfăşurare.